WOW

noiembrie 20, 2009 · Înregistrat sub alb negru sau in culori, constatari

E adevarat ca sunt minunate zilele in care ai o stare mentala foarte buna pentru ca s-a intamplat ceva pozitiv, insa zilele in care ai starea asta  fara sa se fi intamplat ceva anume , pur si simplu numai pentru ca asa te-ai trezit, sunt absolut fabuloase.Sunt pe interiorul meu o pace, o liniste, o bucurie si niste zambete de care ma bucur din plin.

J’adore, vorba Danielei (Incredibil. Sau mai bine zis INCREDIBIL. Am terminat de scris “Daniela” in textulet si primesc sms de la ea, cum ca uite ce zi superba! Asta dupa ce prietena mea la fel de gemeni ca mine si Daniela imi spune ca are o stare grozava! Na! Cica sa nu credem in energii, zodii si alte din astea!).

Nu m-am trezit mai odihnita decat in alte dimineti, tot m-am strambat cand  a sunat ceasul, tot am mai “furat” 5 minute de vreau sa mai doooooooorm!! , dar pe interior ceva era totusi altfel. Apoi cand am ajuns la birou am citit ceva dragut la psihologia sociala, am gasit niste carti interesante, am invatat sa fac ceva nou in SAP …….. Da, e o zi din aia.

Exteriorul meu este cuminte si potolit, insa ochii si coltul buzelor  tradeaza faptul ca interiorul face YUPIIIIIIIIIIIIII !!!!  :)

Comentarii (1) »

:)

noiembrie 19, 2009 · Înregistrat sub Muzica

La Multi Ani !

Comentarii (2) »

Ooofff……. vanitate….

noiembrie 17, 2009 · Înregistrat sub alb negru sau in culori, constatari

Da, admit. Uite, sunt suficient de onesta cat sa admit. IMI PLACE cand primesc complimente legate de felul in care arat intr-o zi . E foarte placut sa auzi “vai, ce frumusica esti iar! “. Da, e vanitate pura. Da, e superficial. Si ce? Ce vina am eu ca sunt frumusica iar??? :D

Comentarii (7) »

De-a telenovela. Condimente de semn rau

noiembrie 17, 2009 · Înregistrat sub cai verzi pe pereti

-       Eusebio!!! tipa Esmeralda. Vino dr**acului odata!!!

-       Aici sunt querida, que passo? Vazand-o pe Prudencia lesinata pe podea incepu sa o zgaltaie.

-       Potoleste-te, nu fii tampit! Nu crezi ca am incercat déjà asta?? Ca sa nu mai spun ca daca o mai zgaltai si tu rupi tricoul de pe ea, si e unul din tricourile tale bune!

-       B..b….bine, dar…. nu putem sa … ce sa facem??

-       Du-te in dormitor si adu-mi sarurile!

Eusebio tasni pe usa si se opri in mijlocul holului. In dormitor? Ce sa caute sarea in dormitor?  Probabil ca Esmeralda se zapacise din ingrijorare fata de starea Prudenciei si incurcase incaperile. Se repezi in bucatarie si se opri in fata recipientelor cu sare. Erau doua, unul cu sare fina si unul cu sare grunjoasa. Pentru ca borcanul cu sare fina se gasea la fiecare masa a familiei Eusebio se gandi ca probabil cel cu sare grunjoasa este pastrat pentru evenimente neprevazute sau urgente. Il apuca si se napusti inapoi in sufragerie.

-       Iata sarea, mi amor! O arunc pe ea?

-       Nu, lasa, cambie de opinion! O sa ti-o arunc tie in cap! Cu tot cu borcan! Vreau sa o trezesc din lesin, nu sa o fac muraturi!! Ce mi-ai adus aici? Ce ti-am zis eu sa-mi aduci si ce mi-ai adus tu? Bueno para nada! Trebuie sa fac totul singura in casa asta!

Uitandu-se crunt la Eusebio se ridica de la podea sa aduca sarurile. Capul Prudenciei, care pana atunci statuse in poala Esperanzei, se izbi cu zgomot de podea. Socul o trezi pe Prudencia care privi mirata in jur.

-       Ce s-a intamplat?

-       Ce sa se intample, ai lesinat! Probabil de la emotie. Se apropie ora la care trebuie sa vina tanarul nostru, si probabil ca esti nerabdatoare.

-       Nu ma intereseaza niciun tanar. Am trecut prin chinurile iadului ca sa ajung pana aici cu nenorocirea aia de robot si cu berea, aici am lesinat ……. E semn rau, Esmeralda! Semn rau!

-       Aaaahhhh, inceteaza sa te mai vaicaresti atata! Semn rau, auzi! Parca esti o baba din cel mai amarat barrio! Ridica-te si aranjeaza-te putin , ca doar nu m-am deranjat atata ca sa-ti bati tu joc!

Prudencia se ridica si se indrepta catre baie. In urma ei Esmeralda arunca niste sare, busuioc, cateva boabe de piper, il plezni peste mana pe Eusebio  care apucase de pe masa uleiul si se pregatea sa-l arunce dupa Prudencia, puse in priza fantana feng-shui si se inchina de trei ori cu mana stanga si de cinci ori cu dreapta. Toate intamplarile din ziua aia erau semn rau.

scrie un comentariu »

Educational

noiembrie 16, 2009 · Înregistrat sub constatari

Am poposit in seara asta, mai mult sau mai putin din intamplare, pe un post TV care difuza episodul nustiucat din serialul cu acelasi nume. La un moment dat o tanti il intreaba pe soon to be fostul ei iubit : “cand ai de gand sa te pui pe tine pe primul loc?” Cum el tacea intr-un fel care parca spunea ca nu stie si ca poate nici nu are de gand, ea a completat cu replica-virgula-cliseu “ATUNCI NIMENI NU O VA FACE”.

Da, mai. E bine asa. Sa fim egoisti.  Sa nu ne pese de ce simt ceilalti. Sa ne exprimam nevoile in cuvinte si idei pompoase si aproape stiintifice citite prin carti destepte si apoi sa mintim cu seninatate ca sa ajungem unde vrem. Sa “muscam” , pentru ca daca nu o facem ne musca ceilalti primii.

Mi s-a acrit rau de asemenea invataminte. Dar nu strica sa mi le reaminteasca onor TV-ul, ca altfel le mai uit. La cat de fraiera sunt eu uneori …..

scrie un comentariu »

Cu sau fara spatiu

noiembrie 16, 2009 · Înregistrat sub cai verzi pe pereti

Imediat dupa plecarea lui apartamentul capatase alte dimensiuni.

Ca sa se scuteasca de momentul dureros al golirii dulapurilor si apoi de cel al iesirii lui ultime pe usa plecase cateva zile cu prietena ei la tara. De multe ori simtitse lipsa unui la tara al ei, toate rudele ii erau orasene. Prietena ei ii oferise (cat de oportun!) o iesire in doua + o pereche de bunici + una bucata motan gras si lenes undeva la tara, si ea acceptase recunoscatoare. “Probabil in lipsa motanlui astuia rustic as fi dormit vreo doua nopti intr-un motel. Sau intr-un bar, cu capul pe o masa E mai dramatic!” ii spusese ea prietenei ei, apoi izbucnise intr-un rasul-plansul catharsic.

Dupa pauza asta de departedeoras intrase cu teama in apartament.  Golul ii bantuise stomacul inca de cand coborase din masina , asa ca putea pretinde ca mental era pregatita.  Intrase, isi lasase neglijent geanta de voiaj langa usa si se oprise in mijlocul sufrageriei. Si isi amintea atat de limpede de parca totul abia s-ar fi petrecut ca se invartise putin prin camere, deschisese sifonierele stirbe si exclamase “Doamne, cat spatiu!”.

Acum zambea gandind in urma. Spatiul ala urma sa se reduca din nou. Maine se muta noul el! Ea trebuia sa admita ca se simtea un pic asa….. cumva. Se obisnuise doar ea cu ea, si astepta sosirea de maine cu emotie perfect justificata. Se intrebase de multe ori daca un nou el in apartamentul ei era o idee buna, care ar fi sansele sa plece iar pentru doua-trei zile la tara asa, brusc, daca nu ar fi mai bine sa mai astepte sa … Dar realizase ca nu stia ce anume ar astepta. Realizase ca in doi e mai amuzant. Ca ii e dor de un aparat de ras cu 15 lame in baie, asezat strategic langa flacoanele aferente. Ca e prea mult loc in apartament. “Da, e posibil sa nu fie happily ever after. Nici eu nu pot oferi garantii, ar fi absurd sa le pretind. Dar nu am de unde sti daca nu incerc – ah, ce cliseu …. Daca el este cel potrivit, asa cum pare, ma asteapta o viata de zambete constante. Daca nu este ….. ei bine …. daca nu este stiu eu undeva un motan taaaaare intelept ….. “

scrie un comentariu »

Fatalitate!

noiembrie 13, 2009 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

De la ceva oboseala (fizica, mentala) a tasnit o concluzie: doua zile de concediu.

Prima, joi, nu avea mare lucru pe agenda, trebuia doar sa ies un pic inspre dupa-amiaza, dar pana la urma nici asta nu am mai facut. Asa ca a fost o zi dedicata lalaielii depline, doar cu unele activitati gospodaresti care m-au solicitat minim. Ca atare, in mod logic si firesc, organismul meu a decis ca ora 6 dimineata e o ora perfecta pentru trezirea intr-o asemenea zi. Deci 6 dimineata a fost.

Azi, vineri, a doua zi de concediu. Un pic in viteza, trebuie sa ajung la mama suficient de devreme sa avem timp pentru ceva anume, apoi trebuie sa fac bagajul Biancai, sa merg sa o iau de la gradi la ora 13 dupa care sa plecam la Ploiesti. Firesc, azi la 7.30 am tras de mine sa ma dau jos din pat. Azi ar fi trebuit sa fie ieri. Si invers.

Ma gandeam ca in multe aspecte asta ar putea reprezenta the story of my life. Ar fi trebuit sa fie invers, vorba lui Andries. Zicerea asta a lui ar trebui sa mi-o ridic la rang de motto.

Comentarii (3) »

Munitie pentru “dream while awake”

noiembrie 12, 2009 · Înregistrat sub Muzica

…..si ca sa nu aud ca mi-am innebunit cititorii cu Manowar. Na, ca pot si altceva.  Pe din astea mai visez eu cu ochii deschisi.

scrie un comentariu »

(Si) de asta e grozav in concediu

noiembrie 12, 2009 · Înregistrat sub Muzica

Faza cu “atunci cand suntem noi in oras explodeaza boxele” s-a dovedit a fi al naibii de adevarata la Bucuresti. De doua ori!! :D

scrie un comentariu »

Piese de puzzle colorate pe planete ale (ne)obisnuintei

noiembrie 10, 2009 · Înregistrat sub povesti

Poveste de “hai, ca ma ierti!” dedicata in exclusivitate Stimabilei Gemene de 18 Iunie

A fost odata ca niciodata …

Dar de ce “ca niciodata”? Mi se pare cam fixist , asa, “niciodata” asta. Adica are pretentii de unicitate, si … daca pana si eu am invatat sa nu ma mai pretind unica …. Si eu pot fi, la o adica, al naibii de incapatanata!

Revenim.

A fost odata cum poate s-a mai intamplat si in alte dati o fetita draguta de tot care era mare amatoare de piese de puzzle. Avea o intreaga colectie de piese de diverse forme si marimi pe care le ordona atenta in fel si chip.

Pana aici nimic neobisnuit, ati putea spune. Si nici nu am de ce sa va contrazic. Chestia cu “neobisnuitul” mi se pare ca face parte din gasca lui “niciodata”, si parca nu am chef de ne-uri. Nici fetita din povestea noastra nu se topea dupa ele. Pe planeta pe care locuia ea nu setase nimeni obisnuinte, si ei ii placeau lucrurile exact asa.

Piesele de puzzle despre care povestesc aici erau si ele deosebit de dragute. Se zvonea pe celelalte planete ca asa combinatie de culori mai rar se putea gasi, iar fetita pufnea in ras de cate ori auzea una ca asta. Incepea sa clipeasca des, isi flutura cocheta genele si spunea “Normal!” pe un ton jucaus si cu obrajii usor imbujorati. Apoi se gandea la un alt criteriu dupa care sa aranjeze piesele.

Din cand in cand cineva o intreba de ce nu le aranjeaza pur si simplu dupa imaginile pe care le compun, si gata! Ar fi fost, zicea cineva-ul, simplulogicsifiresc. “Hm”, ii raspundea ea cu o mica incruntare (tot dragalasa, bineinteles). “Firescul pe planeta mea are alt sens. Daca nu te afecteaza mai bine lasa-mi-l asa.” Si cineva-ul i-l lasa.

Una din placerile fetitei era sa stea de vorba cu prietena ei, care locuia pe planeta invecinata. Era si ea pasionata de puzzle, numai ca piesele ei erau pe ici pe colo diferite. Asa ca din cand in cand purcedeau la lungi conversatii despre culori si forme si aranjamente si asorte-uri, si timpul atunci trecea tare repede.

Acum … va asteptati ca povestea mea sa aiba vreo intriga? Vreo tensiune care sa se rezolve intr-un fel sau altul la final? Ei, va inselati. Va spun eu, pot exista povesti si fara din astea. Exista niste trucuri care fac cuvintele sa se transforme in asemenea povesti si sa ramana legate in felul asta. Se numesc culori,  forme, aranjamente si asorte-uri.

Povesti din astea nu au decat “va urma”.

scrie un comentariu »

« Previous entries
Pagina Următoare »