Daca ar veni acum pestisorul de aur (daca ar veni singur, nu daca l-as prinde eu! Chestia asta s-ar interpreta in fel si chip, dar intru alta data in detalii din astea) si mi-ar spune ca imi indeplineste trei dorinte mi-ar fi incredibil de usor sa le aleg. Una ar fi aia cu banii multi, dorinta pe care toti cei care ma cunosc cat de cat stiu ca o nutresc de …. ceva vreme … :D, alta ar fi cea cu sanatatea maxima mie si alor mei , iar a treia…..
E, la a treia doream sa ajung de fapt. Mi-as dori foarte, foarte mult sa se schimbe „settings”-urile organismului uman astfel incat sa doara prostia si nesimtirea. Nu stiu cine ar decide de la ce nivel al acestora ar incepe sa doara, nici nu-mi pasa. Sa se inventeze un Dumnezeu ceva, o instanta superema universala atotstiutoare si …din astea…. , si in final sa se ajunga la dorinta-mi indeplinita. Si da, imi doresc asta cu riscul de a lua si eu niste pain-killers din cand in cand, dar asta e!
Subscrie cineva?
Ioana scrie 
costiman said,
februarie 4, 2009 @ 12:18 pm
Gigi Becali la pescuit. Undita de aur momeala de diamant,
etc. Prinde pestisorul de aur.
-Becali, Gigi Becali, da-mi drumul ca eu sunt pestisorul de
aur.
-Pestisorul de aur… Ce pestisor de aur, ba?
-Ala cu trei dorinte…
-Bine, ba, da’ zi-le repede!
costiman said,
februarie 4, 2009 @ 12:19 pm
brusc m-a luat un junghi.Oare ce m-o fi durand?
costiman said,
februarie 4, 2009 @ 12:29 pm
expresia asta „m-o fi durand” exista oare, ca tare ciudat mai suna? Au, au, au, junghiul!!!!!!!!!
Ioana_du said,
februarie 4, 2009 @ 12:31 pm
Pai…. salele??? :))
Stai calm, ca sigur nu e nici de la nesimtire nici de la prostie. E …. de la vreme, in cazul tau 😉
Dar am eu o lista de persoane pe care mi le-as dori tavalinde pe jos de durere. NU de la sale. Nici de la vreme .
costiman said,
februarie 4, 2009 @ 12:45 pm
eu am stabilit cu mona sa ma calce pe sale, da’ n-a mai vrut:ba ca am spatele prea mare, ba ca o dor talpile.Cand s-a hotarat sa ma calce, intai m-a apretat bine si dupa aia…s-a luat curentul.Zi si tu, sa ma las calcat sau sa fug ca o rufa ce sunt din fatza ei?
Ioana_du said,
februarie 4, 2009 @ 12:53 pm
Lasa-te calcat, Costi, ca e spre binele tau! Pai ia gandeste-te cate se rezolva! Se rezolva salele tale , apretate si in regula? Se! Se rezolva problema talpilor Monei, care capata astfel un masaj reusit daorita apretului? Se! Se poate spune in felul acesta ca nivelul fericirii per familia Nistor este in crestere? Se!
Et voila!
mona said,
februarie 5, 2009 @ 9:29 am
Ioano,Ioano…chiar crezi ca aia-i lista ta definitiva?Zilnic o completezi,sunt sigura…o completez eu pe-a mea,desi de 16 luni stau acasa(ma rog,muncesc acasa),dar tu,care te plimbi cu 335-ul?Si ai colegi de servici si de scoala,etc….
Dorinta ta e grozava,in esenta,dar te-ai gandit unde-i spitalizezi pe toti?Ca multi sunt in situatii critice.
Nu prea ai unde,spitalele,policlinicile,centrele medicale sunt full.M-am dus cu fiu-meu acum un an sa-i fac analizele.Era mititel,imbracat in costum de scoala(dis-de morning)blond cu ochii albastri si palid pt.ca nu se simtea prea bine(de-aia ii si faceam analize!!!).Era o mare de persoane,pensionari majoritatea,care ne-au calcat in picioare.La propriu.Nu voiam sa-i cedeze lui locul,nici gand,dar nu ma asteptam sa-l striveasca si sa-l joace in picioare cu atat cruzime.
Asadar,daca oamenii aia ajunsi la o anumita varsta-care de obicei e asociata cu bunatatea si intelepciunea – s-au purtat in halul asta(e doar un exemplu),ce sa le cerem celor tineri?
N-avem ce,in conditiile in care asa au fost crescuti si „educati”.
Ioana_du said,
februarie 5, 2009 @ 9:45 am
Neata Mona draga! 🙂
Sunt de acord cu tine, educatia (sau lipsa ei ,de fapt) este de vina pentru multe. Dar asta nu imi schimba dorinta. Las’ sa doara. Si…de ce sa ii spitalizam? Sa le oferim tratament impostriva durerii? Nu, asta ar vindeca efectul, cauza nu. Asa ca las’ sa doara pana invata(m) cu adevarat respectul pentru ceilalti 🙂 Parerea mea! :))
radu columbeanu said,
februarie 5, 2009 @ 11:41 pm
Desi nu sunt CINEVA, subscriu! Si-mi asum riscul de a fi si eu scuturat de durere la randul meu.
Dar ai observat ca singurul lucru care ne uneste, ca si comunitate, este faptul ca nu ne suportam semenii? Asta ce spune oare despre noi? Lamurirea chestiunii asteia o fi oare primul pas spre vindecare?
Ioana_du said,
februarie 6, 2009 @ 7:48 am
Bai Radule, nu stiu ce sa zic. Eu am ajuns la concluzia ca nu ii suportam pe acei semeni care …… nu ne seamana cine stie ce. De cand m-a „lovit” ideea asta am fost un pic mai atenta in jurul meu, si am ajuns sa cred ca ne supara (in afara de acei oameni care prin comportamentul lor ne deranjeaza confortul de orice fel) aia pe care NU II INTELEGEM. Aia care sunt, intr-un fel sau altul, diferiti. Dar nu ajunge sa fie doar diferiti.Trebuie sa credem asa un pic ca ne sunt si oarescum superiori, si … gata antipatia!
Nu stiu daca se poate vorbi neaparat despre vindecare, pentru ca vinedcarea presupune existenta unei boli. Cred mai degraba ca daca ar exista bunul-simt ala de a carui lipsa ma plang pe unde apuc, am deveni mai toleranti. Nici atunci nu am intelege, poate. Dar am fi mai binevoitori, mai deschisi, mai comunicativi … etc. Si poate am avea mai mult de castigat.