Archive for Martie, 2009

De vara in toate anotimpurile

Cantecul asta imi miroase a vara la mare, la ore mici, cu miros de nisip si sarat si lumina putina. Si mi-e dor pana la plasele ……

Comments (6) »

Liniste pe etajera

„Ce chestie, cand stai mult timp cu cineva ai impresia ca prezena lui iti intra in sange, si chiar daca per total ajunseserati sa va intelegeti ca naiba, tot golit iti simti spatiul personal fara el.”

Sus pe etajera, langa carti, era un loc gol pe care ea isi tot lasa in asteptare ceasca de cafea. Pe el il enerva teribil chestia asta, ii spuna ca nu e musai sa acopere orice colt gol cu ceva si ca pentru cescutele in curs de golire s-au inventat mese. In perioada in care relatia lor agoniza ea se straduia din rasputeri sa nu cumva sa puna cescuta acolo din reflex, pentru ca stia la ce discutii puteau ajunge de la acest aparent nimic.

„Asta e un motiv pentru care ma bucur ca el nu mai e aici” , se gandi ea. Usurarea pe care o simea de cand el nu-i mai judeca toate gesturile si cuvintele era minunata, si se trezea deseori intrebandu-se de ce a luptat atat pentru relatia aia.

„Pana la urma se pare ca despartirile au ceva in comun cu perioadele de maxima siguranta intr-o relatie: atunci iti este foarte usor sa vezi si sa admiti fara disconfort defectele celuilalt. Cand esti despartit o faci pentru ca oricum s-a dus, de ce sa nu-ti usurezi durerea in felul asta ?! Cand esti sigur pe relatia ta o faci pentru ca oricum asta nu schimba nimic in voi, sunteti tot aceiasi, pentru ca IMPREUNA inseamna si cu plusuri si cu minusuri.”

Sorbind din cafea isi aminti prea multele situatii in care trebuise sa-si justifice orice cuvintel, orice gest, orice atitudine. „Intr-un timp chiar a reusit sa ma faca sa cred ca nu sunt buna de nimic! Nimic din ce as fi zis / gandit / facut nu era suficient de bun. El insa …. fereasca Sfantul sa-i fi adus vreodata vreo critica!”

Uimita de cata aversiune ii starneau inca amintirile astea se ridica hotarata si puse cescuta in locul ala interzis. Si se simti din nou usurata, de parca toate apasarile trecute se transferasera asupra usoarei presiuni a cescutei pe raftul cu carti.

Comments (10) »

Nice

Comments (2) »

Bleah

Niciodata nu l-am inteles pe Peter Pan mai bine decat zilele astea. Refuzul lui de a „se face mare” , aversiunea fata de „adulti” mi-a capatat deodata extrem de mult sens. Asta asa, brusc si fara aviz, ieri dupa-amiaza. Cand, vorbind cu prietena mea pe mess, am remarcat amandoua ca nu mai stim sa ne jucam. Ca fostii nostri parteneri de vorbe colorate si zambitoare s-au facut mari si au preocupari serioase. Se tem, se lupta, se vaita. Daca isi permit vreo culoare au mare grja sa nu fie intensa, sa nu fie nici macar pastel.  De parca s-ar afla ele, culorile, in cantitiati finite, si ca sa nu le epuizam prea repede le diluam zdravan cu apa chioara.

Am ajuns sa ne trezim dimineata gata obositi, sa incepem ziua fara chef, sa alungam frumosul ca nu cumva sa ne impiedice sa vedem mai bine uratul. Nu contest faptul ca perioada pe care o traversam este urata, si grea. Si pe mine ma macina stresuri legate de viitorul material, as fi impardonabil naiva daca nu m-ar macina.  Dar cred ca partea de imaterial, de joaca si povesti, ne apartine aproape in totalitate.  Pe asta nu criza economica o distruge, ci criza din noi. Si faptul ca ne facem mari in felul ala care impiedica trairile din interior.

Acum ceva vreme, pe cand citeam la neuro, ma vaitam unui prieten spunandu-i ca gata, e grav, am aflat ca am lichid interstitial in creier. Da, era o gluma tampita, dar … gluma totusi. Mi-a raspuns  usor neatent, absent si cumva peste umar, in graba : „E NORMAL”.

Aia e. Asta a distrus povestile,  normalul nostru de maturi echilibrati.

Comments (10) »

„Leapsa” despre zambete

Am primit leapsa de la Dani, si trebuie sa spun 6 lucruri care ma fac pe mine sa zambesc. O sa fie greu, pentru ca am o inclinatie naturala catre zambete, si daca totul e  ok cu toata lumea zambesc din te miri ce. Asa ca o sa trec aici 6 lucruri asa cum imi vin ele in minte (pentru ca , Doamne-ajuta, creierul meu nu e ordonat alfabetic).

  • Zambesc cand e multa liniste sufleteasca in jurul meu, si cand oamenii care ma inconjoara sunt cel putin multumiti. Cu alte cuvinte, lipsa ingrijorarii ma face sa zambesc.
  • Zambesc la gesturile mici si cute, care ma fac sa ma simt bine si sa dau si mai mult.
  • Zambesc cand am conversatii interesante si elaborate cu Bianca, si cand vad ca pentru orice „piedica” as inventa eu ea gaseste o solutie, oricat de fantezista.
  • Imi aduce zambete cafeaua lenesa pe timp de vara, si daca mai sunt si la aer zambetul tinde spre „circular” 🙂
  • Zambesc cand conversez spumos si colorat cu oameni interesanti care ma lasa sa ma arat asa cum imi place sa fiu si sa ma rasfat in voie .
  • Zambesc atunci cand am timp sa citesc ce-mi place.

Dau mai departe leapsa asta la Ioana, Codru si bunul meu prieten Dan.

Ioana si Codru sunt obisnuiti cu asa ceva. Dane, iata niste explicatii pentru tine: trebuie sa povestesti si tu despre 6 lucruri care te fac sa zambesti, si apoi sa „dai” mai departe cui crezi tu ca s-ar bucura scriind despre asta. Scopul? Pai …. e un joc! Ne jucam de-a „cum scriu oameni diferiti despre acelasi lucru”.  🙂

Comments (17) »

Ceva vechi si dragut

Asta este o intamplare pe care mi-am amintit-o …. nici eu nu stiu cum si de ce taman acum.

Era acum ceva vreme, era frig afara si o asteptam pe colega mea sa mergem impreuna la birou. Era foarte devreme, iar pe straduta pe care asteptam era intuneric si treceau foarte rar masini.

La un moment dat a traversat catre mine un nene, si cand  a ajuns in dreptul meu a desfacut palma, intinzand-o catre mine. Avea acolo cateva bomboane invelite in ambalaj colorat. „Multumesc, dar ….” am ingaimat eu, dar el a intins palma mai aproape de mine. „Te rog, serveste!”

Am luat o bomboana, am zambit si am multumit frumos 🙂

Nu imi dau seama daca am mai povestit asta pe undeva, se poate. Mi-am amintit-o acum din nou. Probabil din disperarea de a vedea/simti/trai si lucruri (chiar daca unele din memorie) frumoase .

Comments (10) »

Lucruri frumoase de „zilele astea”

  • vestimentatia „copacel” (sintagma apartine Danielei ), adica pantalonul maron si camasa verrrrrrde, combinatie care face parca zilele mai luminoase si vara sa para mai aproape;
  • glumele (chiar daca au un usor iz amar-panicat) din birou pe tema crizei, hohotele starnite de impartirea banilor pe care ii vom castiga la 6/49;
  • anticiparea cumpararii ACELEI perechi de pantofi negre cu toc , numai buna pentru primavara latenta;
  • promisiunea Biancai de a fi „zilele astea cuminte pentru totdeauna”, chestie care il face pe „totdeauna” ceva mai ….. omenesc 🙂 ;
  • colega-prietena mea, care a mers la o inmormantare intr-o dupa-amiaza si la coafor in dimneata aceleiasi zile. „Ce sa fac, daca atunci aveam timp?!?!” mi-a zis ea in hohotele mele de ras. Despre morti numai de bine, si iata modelul perfect de acceptare a inevitabilului. Fara urma de lipsa de respect , credeti-ma!
  • produsele a caror eticheta contine, dupa lista de ingrediente, mentiunea „poate contine URME de …”
  • vanzatoarea de la magazin, care pentru ca nu aveam 10 sau 20 de bani mi-a dat rest mai mult si mi-a zis „lasati, imi aduceti alta data”

……..sper intr-un VA URMA 🙂

Comments (6) »