Archive for Aprilie, 2009

1 Mai muncitoresc

Adica maine.

Multi dintre cunoscutii mei au plecat prin plimbari, asa ca le doresc (chiar daca vor citi abia cand se intorc) vreme buna, sau macar distractie buna.

Pentru maine imi propusesem ceva activitati „scriitoricesti”, dar nu cred ca le voi aplica.  Fiind ziua muncii voi serba printr-un minunat „dolce far niente”, si apoi…. imi fac si eu drum afara din Bucurestiul asta aglomerat si prafuit.

Tin neaparat sa urez aici niste chestii de bine cuiva care maine implineste o varsta. Varsta nu o cunosc, cunosc doar personajul  si daca va avea chef sa se deconspire o va face, daca nu …  LA MULTI ANI in avans din partea mea 🙂

Comments (16) »

Povestea puiului

Au fost odata ca niciodata doi pui. Unul portocaliu, unul verde. Puiul portocaliu era vorbaret si extrovertit, puiul verde sustinea ca este tacut. Puiului portocaliu ii placeau culorile, si le remarca si admira oriunde le gasea. Daca nu le gasea, le inventa. Puiul verde sustinea ca si lui ii plac culorile, dar timpul aratase ca de fapt ii placea cu precadere o singura culoare: cea verde.

In ciuda acestor diferente (sau, pana la un punct, tocmai datorita lor) puiul portocaliu si cel verde erau prieteni. Isi povesteau cate in luna si stele, si dezbateau (mai ales portocaliul) o gramada de ipoteze si variante de …. orice. Puiului verde ii cam placea culoarea verde, dar in general lucrurile stateau bine.

Numai ca intr-o zi, din senin, puiul verde nu a mai vorbit cu cel portocaliu. Fara nicio explicatie, fara niciun cuvant, pur si simplu nu a mai fost de gasit. O vreme puiul portocaliu a crezut ca puiul verde era plecat, si nu a incercat sa il contacteze. Dar zilele treceau, si puiul verde nu dadea nicun semn. Portocaliul a tot lasat biletele in scorbura stiuta, dar in continuare nu primea niciun raspuns.

Din cuibul lui, ascuns, puiul verde ii urmarea portocaliului orice miscare, dar fara sa scoata macar un piuit. Se hotarase sa taca, sa inceteze odata cu acest inutil dialog al culorilor. Puiul  portocaliu incepuse sa-l enerveze teribil. Dar parca verdelui nu-i era la indemana sa se desprinda total asa, dintr-o data. Asa ca il urmarea pe portocaliu in tacere.

Portocaliul l-a strigat intai usurel, apoi un pic mai insistent … Puiul verde tacea cu obstinatie. „Asa ii trebuie coloratului!” Ce nevoie avea verdele de el ?!?

Dupa un timp, chemarea portocaliului deveni din ce in ce mai slaba. Era descumpanit, nu stia sa fi gresit pe undeva, si nu intelegea.  Dar descoperea in jurul lui multe culori complementare, si desi si-ar fi dorit verde prin preajma realiza ca nu are ce face. Asa ca isi vazu de ale lui. Colora in continuare, mai ales ca facuse cunostiinta cu un galben, un roz, un maron si un albastru tare interesanti si simpatici.

Puiul verde triumfase. Singur in gandurile lui verzi jubila: „I-am artat eu lui!!!”

 

NOTE

– ii multumesc lui Liviu pentru inspiratia pe care mi-a adus-o povestea lui;

– povestea mea nu are nicio tenta politica; toate culorile au fost alese intamplator sau cel mult dupa preferinte apolitice.

Comments (20) »

Bianca. Despre insistente (2)

– Mami, vreau sa pictez in timp ce mananc.

– Asta nu se poate, dar poti picta dupa masa.

– Bine, dar da-mi acuarelele sa le tin langa mine, ca le tin cu capacul inchis, nu il deschid!

Bianca primeste cutia cu acuarele. Fireste, deschide capacul.

– Am deschis capacul mami, dar nu pun pensula in culori. O pun aproape, doar ma prefac ca o pun in culoare!

Apuca pensula, o tine cateva secunde la distanta pe care o promisese, apoi …

– O bag in culoare mami, dar fara apa!

Apa i-am dat-o totusi DUPA masa …..

Comments (13) »

Bianca. Despre insistente (1)

– Mami, ne trezim?

– Inca un pic mai vreau sa lenevesc, Bia ….

– Vin langa tine in pat!

– Vino, dar tine gurita inchisa te rog.

– Bine. Si cand ne trezim iti arat ce obiecte am, si daca au eticheta iti citesc, si tu poti sa te uiti la TV in timpul asta,  si sticluta cu licoare magica o pun pe masa. Bine?

– Bine. Dar pot sa am acum un pic de liniste? 5 minute?

– Da!

Dupa aproximativ 30 de secunde:

– Mami? Ma doare asa tare spatele…. Imi faci un masaj?

– Vrei sa iti masez si talpile? am intreb eu de-acum perfect treaza.

– Da! Chiar daca nu ma dor!

– Masajul nu se face neaparat ca te doare ceva! Se poate face pentru ca este placut!

– Da, e placut masajul la talpi, a conchis ea castigatoare, intinzandu-mi si celalalt piciorus.

Comments (2) »

De-a telenovela. Sa mergem la cumparaturi!

Eusebio tranti pe podea sacosele incarcate cu produse de la mercado.

– Ai luat tot ce am scris pe lista? intreba Esperanza.

– Da, tot, raspunse Eusebio sfarsit. Si am alergat spre casa, sa le ai cat mai repede.

– Foarte dragut din partea ta! Acum am sa te rog sa cureti legumele si sa le pui in apa rece. Eu trebuie sa plec, ma intalnesc cu Prudencia si cred ca din cauza ta am sa intarzii. Stii ca eu nu intarzii niciodata decat daca ma retii tu!

– Bine corazon, dar …. pot sa-mi trag sufletul mai intai?

– Te pomenesti ca oi fi obosit! Eu cum pot sa le fac pe toate si sa nu obosesc??? Bine. Odihneste-te, nevolnicule!

– Avem …. avem ceva de mancare? Adica … sunt plecat de azi dimineata si mi-e un pic foame …. daca nu te deranjeaza!

– Fireste ca avem mancare! Am gatit fasole pastai cu afumatura! ca deh, eu am timp sa le fac pe toate fara sa ma plang ca ….

– Mmmm ….. Fasole pastai cu afumatura! Suna grozav! Cu ce ai afumat mancarea?

– Cu ea insasi! Am uitat-o pe aragaz. Si nu mai pune atatea intrebari.  Detest sa intarzii la intalniri, si din cauza ta …

Prudencia statea in fata magazinului, asteptand. Esperanza nu se zarea niciunde, dar ea mereu intarzia si dadea vina pe  bietul Eusebio. Ce casnicie fericita aveau! Erau invidiati de toata familia, desi la inceputuri starnisera un mare scandal. Dar s-au potolit cu totii (adica femeile, ca barbatii nu indraznisera sa isi spuna vreo parere) cand au vazut ca dincolo de cosmeticalele cu sare de mare si apa de izvor pe care le vindea prin corespondenta Eusebio era baiat bun.  Ba mai mult decat atat, matusa Graziella ajunsese sa il adore. Eusebio ii daruise de ziua ei o crema de fata absolut minunata, cu care matusa isi ungea picioarele de cate ori se strica vremea. Nu ii trecuse durerea de oase, in schimb crema facuse minuni pentru bataturile ei. Ceea ce insemna mai putine vaicareli, iar asta era apreciat de toti (mai ales de barbati, ca femeile erau ocupate sa se certe intr-una intre ele si nu asculta nimeni ce zicea Graziella). Da, o familie grozava!

– Iata-te! se auzi vocea usor sparta a Esperanzei. De cand te astept! Cred ca ne asteptam una pe alta in colturi diferite, continua ea convinsa.

Prudencia mai privi o data de-a lungul strazii mici si pustii, dar decise ca e inutil sa isi corecteze verisoara. O apuca de brat si intrara impreuna in magazinul de haine. Prudencia murea de nerabdare sa ii arate niste sosete aflate la promotie, doua sosete la pret de o pereche. Erau din poliester , si s-ar fi potrivit grozav in cizmele pe care vroia sa le incalte duminica.

Comments (9) »

Vorbe

Si iata ca erau din nou fata in fata. Cu premeditare. Se priveau peste masa, si desi aparent isi zambeau AICI si ACUM, amandoi erau constienti de amintirea lui NOI pe care o vedeau in spatele umarului celuilalt.

– Coltul din dreapta-sus, coltul proiectiilor,  spuse ea si rase usor.

El o privi cu un aer incurcat. Nu intelesese ce vroia ea sa spuna, si desi ea realiza asta nu a mai incercat sa ii explice. Mai ales ca el privea in stanga-jos.

– Candva, undeva, acum ceva vreme ….. toate cuvintele care erau facute pentru NOI au fost spuse, toate sentimentele pe care NOI trebuia sa le simta au fost simtite. Si NOI a devenit fara substanta. A devenit EU si TU.  Iar incercarea asta de a regasi o comunicare pe care stiam ca o avem ne lasa cam dezorientati.

– Crezi ca acum nu putem comunica? intreba el. Eu vad ca putem sta de vorba fara probleme!

– O, da, fireste! De vorbit vorbim, fara doar si poate! Dar tu , acolo, de pe scaunul tau, nu stii de fapt ce ma framanta pe mine acum. Nu stii nici macar ca e ceva in mine ce nu-mi da pace! Stii doar ca suntem fata in fata, bem o cafea si stam de vorba.

– Pai …. de ce nu imi spui ce te framanta? Uite, te ascult!

Zambind inca o data , scurt ca de ramas-bun, coltului din dreapta-sus, ea il privi direct in ochi. Incepu sa-i vorbeasca despre griji marunte, despre articolul pe care nu-l terminase si despre cartea pe care o avea de corectat.

Trecerea de la comunicare la vorbe se facu lent, intr-un minunat miez de vara. AICI si ACUM era despre preocupari cotidiene cu cofeina,  si niciun miros de tei, oricat de puternic, nu i-ar mai fi putut da sclipiri de filosofeala copilareasca.

Comments (5) »

Dupa cum va spuneam … (2)

„Un om ce isi exersa vocea pe varful unei stanci: voci inalte, tanguitoare, voci joase si grave, voci subtile, insinuante, voci stridente si dogite, voci indulcite de durere, voci scanteind de ras, vocile pasarilor si cele ale pestilor. L-a intrebat pe om ce facea (cum tot a trecut pe acolo). Omul i-a raspuns – si fiecare vorba de-a lui era vorba unei fapturi diferite:

– Caut o voce potrivita cu care sa vorbesc.

In timp ce striga astfel, omul s-a aplecat in fata, si-a pierdut echilibrul si a cazut. Strigatul sau a fost pe o singura voce. Dar stancile de pe tarm au spart-o si au destramat-o iar in fasii in locul lui.”

(Salman Rushdie, „Grimus”)

Comments (8) »