Archive for Septembrie, 2009

Masina surprinzatoare

A fost odata ca niciodata , ca daca n-ar fi fost (daca n-ar fi fost, ok? Nu daca n-ar fi! De multa vreme ma enerveaza neconcordanta asta a timpurilor. Dar …. Ioana, nu divaga!) nu s-ar fi povestit (sic!), o masina cum nu se mai vazuse pana atunci si nici nu s-a mai vazut de atunci inainte.

Masina asta era fermecata. Putea sa sara peste obstacole (borduri, garduri din orice material, placi de beton, temeri si prejudecati, ce sa mai, ORICE)  cu un minim de efort din partea soferului. Putea sa isi regleze temperatura in interior in functie de cea exterioara si in functie si de starea de spirit a calatorilor, pe care pur si simplu O GHICEA.  Putea sa se aseze brusc in pozitie verticala si sa decoleze  mai mai bine decat o racheta (pentru ca se stie ca rachetele ajung foarte repede foarte sus, si calatorii obisnuiti nu au chef mereu de excursii spatiale si intergalactice. Asa ca masina decola numai pana la o inaltime decenta, care ii asigura plutirea linistita).

De ce povestesc despre masina asta?

Pentru ca intr-o minunata zi de toamna a decolat si i-a dus pe calatorii din ea toooocmai la unul din Polii pamantului (nu se stie daca la cel Nord sau cel Sud. S-ar putea sa fi fost Sud insa nu au existat destule dovezi in directia asta, asa incat problema a ramas neelucidata) ! Si nu i-a dus intr-o zona asa, la intamplare, a Polului respectiv, nu! A ales pentru ei o zona care pentru oamenii de rand nu este  accesibila , si nici macar cunoscuta. Undeva, in mijlocul gheturilor si zapezilor de la Pol, masina a gasit pentru ei un loc cu copaci infloriti, foarte verde, flori parfumate si multicolore si pasari ciripitoare.

Si nici pana in ziua de azi nu s-a mai auzit nimic despre ei. Oare s-or mai intorce?

Comments (6) »

Din „Furia” (Salman Rushdie) – 3 –

“— Deci până la urmă am chemat-o, şi fac: Ura, mamă, care-i treaba? Şi ea face: Vrei să ştii pe cine am la masă, aici, în Nix-city, cine-i mănâncă maică-ti felia de came? Moş Crăciun, asta-i treaba; îl am pe Moş Crăciun în capu’ mesei, acolo unde-şi punea curu’ nemernicu’-mpuţit şi şarpele ticălos de taică-tu, cu gura lui spurcată. Pe ce-am mai scump! Cum ar veni, e ora trei după-amiază şi ea a luat-o razna. Asta a spus, cuvânt cu cuvânt. Moş Crăciun. Şi eu fac: Bine, mamă, da’ unde e Isus în toată treaba asta. Şi ea de colo: Se spune Domnul Isus Cristos, băiete. Te anunţ că Domnul Isus H. Cristos a trecut la peşte. Deci mai mult n-am rezistat, şi fac: Pa, mamă, salută-i pe cei doi domni din partea mea, petrecere plăcută.

 

[……]

 

Suferinţa mamei ar fi făcut obiectul unei scurte meditaţii a unui Woody angoasat: bătea mama respectivă câmpii toată ziua sau nu-mai la ora mesei? Ce medicamente lua? Efectele lor secundare erau oare înscrise cum se cuvine pe flacon? Ce însemnătate avea oare faptul că plănuia pesemne să umble brambura nu cu una, ci cu două imagini-simbol de asemenea anvergură? Ce-ar fi spus Freud despre acest neobişnuit triunghi sexual? Ce ne spune despre această femeie nevoia ei de a primi daruri şi totodată de a-şi salva sufletul nemuritor? Ce ne spune această nevoie despre America? Pe urmă, dacă în cameră cu ea se aflau doi oameni în carne şi oase, cine erau aceştia? Poate că în bucătăria sărmanei femei îmbibate de whisky dăduseră năvală ucigaşi care se ascundeau de poliţie? Se afla oare în primejdie? Invers, ca oameni deschişi la minte, nu putem oare accepta posibilitatea, cel puţin teoretică, a unui dublu miracol de-adevăratelea? Şi în cazul ăsta, ce cadou i-ar fi cerut Isus lui Moş Crăciun? Şi, bun, să admitem că Fiul lui Dumnezeu trecuse la peşte, dar era oare carne destulă pentru toţi?”

Leave a comment »

Din „Furia” (Salman Rushdie) – 2-

„— Pe de altă parte, cugetă Dubdub, te poţi ocupa şi cu treburi mai comerciale. Mai e şi fericita cale de mijloc, la jumătatea drumului între oamenii de cultură şi drojdia societăţii. Majoritatea oamenilor au doar o spoială de cultură, Solly, nu mă contrazice. Vor să le gâdili un pic spiritul, dar nucine ştie ce. Şi, fiindcă veni vorba, nici prea multă vreme. În nici un caz cu autorii tăi de cărămizi, Tolstoi sau Proust. Vor cărţi scurte, care nu dau dureri de cap. Marii clasici repovestiţi, cât mai pe scurt, în chip de literatură de senzaţie. Othello adus la zi sub titlul Crimele Maurului. Ce zici de aşa ceva?”

Comments (2) »

Din „Furia” (Salman Rushdie) – 1

„Profesorul Solanka ascultă sunetul vocii lui Eleanor, închipuindu-şi cu un uşor dezgust cum este spartă în mici pachete de informaţie digitalizată, vocea ei gravă şi încântătoare înghiţită întâi şi apoi regurgitată de un calculator central localizat undeva prin Hyderabad-Decean. Care este echivalentul digital al lui încântător? se întrebă. Care sunt numerele ce codifică frumuseţea, degetele-unităţi care-i captează sufletul, transformându-l, transmiţându-l şi decodându-l, fără să reuşească totuşi să-l captureze sau să-l înăbuşe, în acest proces? Nu, nu datorită tehnologiei, ci în ciuda ei trece nealterată prin noile aparate frumuseţea, această umbră, acest lucru de preţ.”

Leave a comment »

De toamna in 4 buline

  • Dupa-amiaza ma duc la un seminar Steps4change, primul din sezonul asta 🙂 Tema de azi se refera la jocuri (asa cum sunt ele conceptualizate in A.T.). Seminarul este tinut de colega mea Raluca Mohanu, un trainer si coach foarte pe gustul meu. Daca sunteti curiosi in legatura cu Raluca puteti sa aflati mai multe de aici.  Eu cred ca merita sa o faceti, si poate ne vedem la urmatorul seminar! 🙂
  • M-am inscris in anul 2 de Psihologie la onor Spiru Haret. Imi trebuie o pila care sa imi „unga” aprobarile pentru sustinerea licentei (cand o fi timpul ei, da) la Universitatea Bucuresti. E cineva care sa stie pe cineva care ….? Daca da, m-ar face fericita.
  • Daca tot e „pe vine” luna octombrie, si timp pentru sesiunea din ianuarie am putin spre foarte putin, e cazul sa ma apuc de citit. Si chiar m-am! Salman Rushdie, „Versetele Satanice” (acasa) si „Furia” (la birou, in format electronic, cand am minutele libere). Cand era sora-mea in facultate era uimita de ce pofta de beletristica o apuca in sesiune. Sister dear, asa se intampla si la Psihologie.
  • Am descoperit (cu ajutor din partea unei colege) ciocolata Heidi cu lapte si pere. Pentru o destul – de – nemancatoare – de – ciocolata cum sunt eu sa mananc aproape o ciocolata intreaga in 20 minute e o mare performanta. Deci iata ca POT.

Comments (1) »

Un fel de explicatie

In urma unor discutii mai mult sau mai putin filosofico-absconse (ironia e la adresa mea, da 😀 ) purtate in ultima vreme s-a ajuns la intrebarea: de ce  odata incheiata o relatie tindem sa devalorizam (pe bune, nu doar la nivel declarativ) pe celalalt?

Pai …. primul motiv care imi vine in minte ar fi doua, si „ie” legate intre ele: celalalt este fost , si de aici si faptul ca nu avem niciun interes sa ii mai scuzam/toleram/explicam  unele defecte pe care si inainte le vedeam. Doar ca in trecut vroiam ca relatia sa mearga, si atunci le ingaduiam sau ne straduiam sa netezim diferentele, acum vrem sa ne vindecam si atunci firesc ca subliniem ce nu mergea, ce nu ne place.

Mie imi suna logic. Are cineva alta parere?

Acum, odata ce am lamurit-o pe asta 😀 ……. ma intreb ce s-ar fi intamplat cu „minusurile” alea daca relatia respectiva ar fi mers totusi. Ca nu s-ar fi putut nega intr-una, zic.

Ce m-a apucat tocmai acum? Pai abia am venit de la masa, si doar nu m’oi apuca de muncit hartii asa, cu stomacul plin!

Comments (9) »

De-a statusu’

In asta dupa-amiaza statusul (yahoo messenger) al unei „colege” de mareata universitate Spiru Haret zicea cam asa:

„a iubi inseamna a suferi, dar cum tot mai multi fug de suferinta, tot mai putini stiu sa iubeasca cu adevarat”

E? Eeee?????  Asta filosofie, fata!!

Comments (8) »