Archive for Octombrie, 2009

Colturi de hartie

Din suvoiul  ala de cuvinte ar fi vrut foarte mult sa apuce macar cateva, si oricat se opintea nu avea atata forta, si nu ajutau nici povesti, nici framantari, nici alte ganduri, si singura solutie ar fi fost inca doua brate. Si nu le avea.

Comments (2) »

Cam asa…..

„There can be no transforming of darkness into light and of apathy into movement without emotions.”

„Who has fully realized that history is not contained in thick books but lives in our very blood?”

Multumesc, domnule Jung!

Comments (2) »

De la Mona

clip_image001

Comments (2) »

Too much

Sfarsitul acestei saptamani este dead-line-ul pe care i l-am dat somnului meu ca sa isi bage mintile in cap. Si mie odihna in organism. Nu stiu a cata noapte la rand este in care fie ma trezesc in timpul noptii si imi ia cel putin o ora sa adorm la loc, fie ma trezesc prea devreme si nu mai adorm.  Si ma termina. Fizic, mental, am ajuns sa fiu „varza”.

Am spus lucrul asta catorva persoane pe care le consideram apropiate, dar raspunsul lor a fost ca ma vaicaresc ( ocazie cu care am aflat si cat de apropiati imi sunt de fapt, cam cat le pasa). Nu ma vaicaresc, oameni, buni, doar anunt ca sunt intr-un fel pe care il detest, ca am o problema si ca am nevoie de o solutie.

As testa cam orice acum, numai sa-mi revin la „normal”.

Comments (8) »

De-a statusul

„Un somn sanatos nu numai prelungeste viata, dar si reduce ziua de lucru”

Da. Ii apartine Mihaelei, colega mea, si imi suna foarte funny. Atat statusul, cat si Mihaela in general.

Comments (2) »

SMS …

… primit azi-dimineata de la una bucata suflet geaman (mie), Raluca:

„Din gradina Kensington: poate ca toti am zbura daca am fi siguri ca o putem face…”

Da Raluca, povestea lui Peter Pan este „de-a noastra”.

Leave a comment »

Dragonul de gheata (3)

Ea remase un pic pe ganduri, descumpanita. Intr-un fel il intelegea pe dragon, doar ea isi lasase inima neprotejata de cateva ori si fusese dureros. Nu fusese distrusa insa , si in plus credea cu tarie ca o inima prea bine protejata tine afara nu numai durerea, ci si frumosul.

“Bine, dar…..” ingaima ea, “dar nu te simti niciodata singur? Incomplet?”

“A, nu! Nici vorba! Nu am nevoie de nimeni altcineva in afara de mine ca sa ma simt complet. Singur….poate ma simt uneori, insa nu atat cat sa conteze.”

“Si atunci de ce esti aici? De ce asa aproape de oameni? Padurea asta este imensa, sunt o gramada de locuri necalcate de picior de om! Si apoi …… de ce nu te ascunzi cand auzi voci, in loc sa te arati ? Nu cumva pe undeva te minti un pic?”

“Nici vorba” fornai pe nari dragonul, usor infuriat. “Nu am zis ca nu imi plac oamenii, am zis ca nu vreau sa imi fie atinsa inima. E al naibii de diferit, chiar nu vezi?”

“Sigur ca vad, cum sa nu vad? Iti plac oamenii atat timp cat nu-ti ating inima. Nu-I bai, o sa incerc sa nu o ating.”

“Perfect. Pentru ca si eu ma voi asigura ca nu o vei face.”

Odata granitele stabilite cei doi se imprietenira. Fata era indragostita de el insa incerca sa nu i-o arate. Ce rost avea? El nu era decat un dragon care scuipa gheata. Ce conta pana la urma cu ce arunca, apa inghetata sau foc, ca alti dragoni?  Rezultatul era acelasi, si anume izgonirea oamenilor, ranirea lor. Asa ca ea se straduia sa nu uite lucrul asta , desi nu mereu ii reusea. Era totusi om, nu dragon. In plus, atunci cand nu reusea si atmosfera intre ei devenea mai calda, mai apropiata, dragonul lua seama imediat si incepea sa loveasca in copaci cu coada. Iar ei ii sublinia fel si fel de defecte, mai mici sau mai mari, mai importante sau complet inofensive, numai ca sa o tina la distanta. Si de cele mai multe ori fata se scurtura de apasarea pe care o simtea dupa episoade din astea si redevenea ea, ramanand aproape de dragon in felul in care el ii permitea apropierea.

 Intr-o zi insa fata resimti mai neplacut decat alte dati aceste intamplari. Necajita, infuriata, poate si putin jignita se duse la dragon si ii striga:

“De ce esti asa de convins ca ti-as face rau? De ce tii neaparat sa scoti in evidenta orice denivelare a mea, catusi de mica? De ce crezi ca daca mi-ai arata un pic de caldura te-as distruge? Cat de rea ma crezi? Cat de nepotrivita? Nu ai oboist sa dai atata cu coada in copaci? Ai sa distrugi toata padurea la un moment dat, ce ai sa te faci atunci?”

“Cat de nepotrivita??? CAT??? Foarte! Complet! Si stii de ce? Pentru ca tu esti om iar eu sunt dragon! Pentru ca felul tau de a fi nu se potriveste in lumea mea! Pentru ca orice mi-ai da, oricat, nu mi-ar fi destul de bun!” raspunse dragonul furios de tot.

Si cand se intoarse coada lui lovi doi copaci in acelasi timp, si ei se prabusira cu un zgomot dureros de crengi rupte. Dar asta nu potoli catusi de putin furia dragonului, care incepu sa strige cuvinte de neinteles.  Si cuvintele se transformara in suier rece, din ce in ce mai rece, pana ce falcile dragonului incepura sa arunce suvoaie de gheata. Din ce in ce mai dense, suvoaiele se transformau in spirale de gheata pe masura ce dragonul se invartea in jurul cozii sale distrugatoare.

Si apoi se facu liniste. Fata prinse curaj sa iasa de dupa piatra care pana atunci o ascunsese, si privelistea care i se ivi in fata ochilor o ingrozi. Dragonul suflase atata gheata incat se prinsese singur in propria capcana. Si capcana se dovedise fatala chiar si pentru el. Apropiindu-se cu grija, fata atinse cu mana locul in care ar fi trebuit sa se afle inima dragonului. Lacrimile ii curgeau suvoaie, de durere, de furie, de neputiinta.

“Si toate astea numai pentru ca ii era frica sa nu-l distrug! Si pana la urma…. tocmai frica asta a fost cea care l-a distrus!”.

Hotarata sa nu mai priveasca in urma fata pleca incetisor catre casa.  Stia  fara urma de tagada ca nu va trece niciodata peste durerea pierderii lui, si ca si inima EI era prinsa acolo, in capcana aia de gheata.

Leave a comment »