Dragonul de gheata (1)

Traia odata, intr-o tara nici mai indepartata nici mai apropiata decat altele, o fata draguta si cuminte si destul de nechibzuita cat sa se fi indragostit de un dragon.

Dragonul asta era altfel decat ceilalti dragoni care s-au lasat cunoscuti de oameni in diverse ocazii prin faptul ca in loc sa scuipe foc el sufla gheata. Fata il cunoscuse intr-o iarna, cand plecase prin padure impreuna cu alte fete de varsta ei sa adune lemne pentru foc. Erau multe si cu toate astea le era urat. Padurea arata sinistru , era intuneric, si atunci ele isi faceau curaj vorbind tare si razand prosteste.  Dragonul auzise larma si iesise sa vada ce se intampla, si la vederea lui fetele incremenira de spaima. Numai ca el nu facea rau oamenilor decat daca nu-l lasau in pace, si chiar si atunci prefera sa negocieze intai o vreme. Sa raneasca pe cate unul sau altul pur si simplu nu era genul lui. Spaima fetelelor l-a agasat (nu suporta sa fie comparat cu ceilalti dragoni, cei scuipatori de foc si ranitori de oameni numai asa, pentru ca se nimerise ca ei sa fie mai puternici ), asa ca li s-a adresat pe cel mai prietenos ton de care era el capabil.

“Imi dau seama ca sunteti speriate ca naiba acum”, grai dragonul, “si cred ca singura chestie care v-ar putea linisti ar fi un cliseu. Asa ca iata-l: NU VA FIE TEAMA, NU AM DE GAND SA VA RANESC”. Si le zambi.

Fetele au trecut imediat de la spaima la uimire fara margini. Singura care s-a dezmeticit repede a fost ea.

“Esti, care va sa zica, un dragon atipic!” spuse ea privindu-l cu curaj in ochi.

“Ma tem ca da, stimata domnisoara”

“Te temi ca da? O, falsa modestie……”

“Deloc, nu e vorba deloc despre asa ceva. Insa, crede-ma te rog, sa fii asa de afurisit de altfel nu e totdeauna o binecuvantare. Dar haideti, o sa inghetati aici. Lasati-ma sa va ajut sa duceti lemnele alea . La urma urmei, oricat de atipic as fi, sunt totusi mai puternic decat voi”.

Si apucand lemnele cu usurinta dragoneasca le lasa pe fete sa o ia inainte, urmandu-le cu pasi mici si atenti. Pe drum le-a povestit ca prefera sa se tina departe de ceilalti dragoni pentru ca erau zgomotosi, pusi pe rele si pe parjolit. Si nu se putea spune ca nu a incercat sa se apropie de ei. Ba chiar avusese o perioada in care dorinta de a avea prieteni de aceeasi specie fusese atat de mare incat plecase cu ei la pradat. Insa in toiul unei luari de ostatice pe care urmau sa le schimbe pe aurul satenilor s-a constatat ca in loc sa amplifice focul scuipat de ceilalti el il stinsese scuipand gheata. Ostaticele scapasera si dragonii nu il iertasera nici in ziua de azi. Si asta nu neaparat pentru faza cu gheata, cat pentru ca el nu aratase nici cea mai mica urma de regret in toata intamplarea. Din contra, dintr-o data incepuse sa le tina “prelegeri” despre inutilitatea actiunii lor, despre faptul ca oricum nu aveau ce face cu aurul, despre frica provocata fara rost tinerelor alora. Le spusese ca purtarea lor nu le face cinste, si incercase sa ii determine sa renunte la acest gen de activitati. Asa ca ei il condamnasera la singuratate, iar el please cu singurul regret de a nu-i fi convins.

Pe masura ce el povestea fetei ii parea din ce in ce mai rau ca satul este atat de aproape. Si-ar fi dorit ca drumul ala sa dureze o vesnicie. Dragonul povestea asa firesc lucruri neplacute incat te facea sa-l privesti cu alti ochi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: