Piese de puzzle colorate pe planete ale (ne)obisnuintei

Poveste de „hai, ca ma ierti!” dedicata in exclusivitate Stimabilei Gemene de 18 Iunie

A fost odata ca niciodata …

Dar de ce „ca niciodata”? Mi se pare cam fixist , asa, „niciodata” asta. Adica are pretentii de unicitate, si … daca pana si eu am invatat sa nu ma mai pretind unica …. Si eu pot fi, la o adica, al naibii de incapatanata!

Revenim.

A fost odata cum poate s-a mai intamplat si in alte dati o fetita draguta de tot care era mare amatoare de piese de puzzle. Avea o intreaga colectie de piese de diverse forme si marimi pe care le ordona atenta in fel si chip.

Pana aici nimic neobisnuit, ati putea spune. Si nici nu am de ce sa va contrazic. Chestia cu „neobisnuitul” mi se pare ca face parte din gasca lui „niciodata”, si parca nu am chef de ne-uri. Nici fetita din povestea noastra nu se topea dupa ele. Pe planeta pe care locuia ea nu setase nimeni obisnuinte, si ei ii placeau lucrurile exact asa.

Piesele de puzzle despre care povestesc aici erau si ele deosebit de dragute. Se zvonea pe celelalte planete ca asa combinatie de culori mai rar se putea gasi, iar fetita pufnea in ras de cate ori auzea una ca asta. Incepea sa clipeasca des, isi flutura cocheta genele si spunea „Normal!” pe un ton jucaus si cu obrajii usor imbujorati. Apoi se gandea la un alt criteriu dupa care sa aranjeze piesele.

Din cand in cand cineva o intreba de ce nu le aranjeaza pur si simplu dupa imaginile pe care le compun, si gata! Ar fi fost, zicea cineva-ul, simplulogicsifiresc. „Hm”, ii raspundea ea cu o mica incruntare (tot dragalasa, bineinteles). „Firescul pe planeta mea are alt sens. Daca nu te afecteaza mai bine lasa-mi-l asa.” Si cineva-ul i-l lasa.

Una din placerile fetitei era sa stea de vorba cu prietena ei, care locuia pe planeta invecinata. Era si ea pasionata de puzzle, numai ca piesele ei erau pe ici pe colo diferite. Asa ca din cand in cand purcedeau la lungi conversatii despre culori si forme si aranjamente si asorte-uri, si timpul atunci trecea tare repede.

Acum … va asteptati ca povestea mea sa aiba vreo intriga? Vreo tensiune care sa se rezolve intr-un fel sau altul la final? Ei, va inselati. Va spun eu, pot exista povesti si fara din astea. Exista niste trucuri care fac cuvintele sa se transforme in asemenea povesti si sa ramana legate in felul asta. Se numesc culori,  forme, aranjamente si asorte-uri.

Povesti din astea nu au decat „va urma”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: