Poveste cu doua capete

Oricat s-ar fi straduit ii era imposibil sa-si dea seama cu adevarat de ce plecase ea.  Intr-o zi ea a aparut in cadrul usii si i-a zis sec : „Plec. Nu stiu sa ti-o spun cu manusi, si oricum tu nu crezi in diplomatii cand vine vorba despre relatii amoroase. Ai vrut mereu adevarul nealterat de figuri de stil. Iata-l, atunci. Sunt nefericita, asa ca plec.” El nici nu mai stia ce reactie avusese atunci, nu era constient de asta. Stia doar ca ramasese de atunci blocat intr-o realitate pe care ii venea greu sa o creada. Nu avea nimic sa-si reproseze! Mereu se purtase corect cu ea! Nu lasase niciun gest la voia liberei interpretari (oricum era de parere ca femeile inteleg mereu lucrurile cam aiurea, dupa cum bate vantul), ii acordase sprijinul in orice a vrut ea sa realizeze (ba chiar se implicase foarte serios in fiecare proiect al ei), ii intuise dorintele si nevoile si ii oferise tot ce putea inainte ca ea sa apuce sa ceara! Ba chiar reusise sa o faca sa evolueze! La inceputurile relatiei lor ea era cam nehotarata, ii venea cate o idee pe care apoi o schimba in fel si chip, incat rezultatul uneori nu mai semana cu punctul de plecare! El fusese cel care o determinase sa fie mai stabila, mai riguroasa …… „Femeile sunt imposibil de multumit! I-am oferit tot, de ce o fi plecat? ……….. in fine…… ea stie ce vrea sa faca din viata ei, din amalgamul ala de trairi in dezordine …. Eu am sa merg mai departe. Am foarte multe de oferit.”

„Imi dau seama ca pentru multe persoane gestul meu pare de neinteles. Vad cum ma privesc amicele, le citesc nedumerirea si le intuiesc spranceana ridicata acuzator De ce o fi plecat? Baiatul ala ii oferea tot!” Asa incepeau mereu discutiile pe care le purta ea cu ea pe interior. De la atata lipsa de intelegere reala ajunsese sa simta ca trebuie sa se justifice intr-una, cu fiecare ceasca de cafea si cu fiecare cina departe de el. Adevarul era ca da, el o sprijinise mult, asta nu putea nega si nici nu incerca. Insa la un moment dat (ea nu stia sa spuna exact CAND) mult se transformase in prea mult.  Fusese placut , reconfortant si motivant sa imparta cu el emotiile fiecarei idei noi care ii venea, insa de la un timp el se purta de parca fiecare preocupare a ei devenea misiunea lui personala! Dintr-o data nu ii mai era permis sa suceasca o idee, sa schimbe alta, sa se plictiseasca de tot de cate una. Devenise apasator, si primul semn de intrebare si l-a pus atunci cand a realizat ca nu mai simte nevoia sa impartaseasca nimic cu el. Ba mai mult, sa se fereasca! Isi proteja fiecare proiect nou de parca ar fi fost cel putin a NASA secret.  „Ah, si stilul lui de a explica pana la dementa fiecare gest, fiecare atitudine ……. E un baiat tare bun, as fi meschina sa nu admit asta, insa pe mine ma ucide mental atata rigoare. Dar de-acum voi fi bine. Am atatea de oferit!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: