De-a telenovela. Si viata suna la usa.

DING-DONG!

-Deschizi tu, viata? striga Eusebio vazand-o pe Esmeralda repezindu-se la usa si constata inca o data ca soata lui avea dreptate. Cat de comun le suna soneria !

-Nu am cum sa deschid eu, sunt de partea gresita a usii! se auzi o voce misterioasa.

Uitandu-se distrugator pe rand la Eusebio si la usa Esmeralda deschise.

-Sarut manusitele, stimata doamna Esmeralda, spuse din nou vocea. Sunt eu, Giuseppe Viata, cumnatul unchiului dragului nostru domn Eusebio. Ma mai tineti minte?

Esmeralda ramasese ca traznita in prag. Giuseppe era complet altfel decat isi amintea ea.  Lasand de-o parte faptul ca era mult mai inalt si mai slab decat stia ea (si daca pentru slabiciune gasea explicatii in ceea ce privea inaltimea era complet perplexa, si chestia asta o deranja teribil. Se mandrea cu faptul ca era o persoana logica si imperturbabila, si starea de perplexitate i se parea a nu fi potrivita profilului psihologic pe care i-l facuse candva o astroloaga cu dubla specializare: cititoare in cafea si in palma), tanarul avea o privire ciudata, hipnotica, si in plus era chel.

-Aha, deci ai intrat! Bun. Nu de alta, dar parca de ceva timp viata pare a fi tot pe partea gresita a usii! se auzi surprinzator glasul Prudenciei.

-Nu a acestei usi, stimata domnisoara!

-Da……. Din fericire sau din pacate, ramane de vazut! completa cochet Prudencia intinzandu-i o mana.

-Giuseppe Viata. Incantat! susura el sarutandu-i mana.

-Prudencia! se recomanda ea cu prudenta.

-Asa, acum ca s-au facut prezentarile si ati incheiat vorbitul in parabole sa poftim va rog in sufragerie! glasui Esmeralda , partial revenita din uimire. Nu-i placea deloc cand cei din jurul ei vorbeau in feluri pentru ea de neinteles, si in drum spre sufragerie ii dadu Prudenciei un ghiont.

-Asta pentru ce a fost? protesta Prudencia in soapta.

-Pentru ca …. Pentru ca vorbesti prostii. Ce va crede baiatul? Apoi afisa un zambet de gazda perfecta si indica fiecaruia locul sau la masa.

-Ce mai face unchiul meu, draga Giuseppe?Stii .. noi nu ne mai vorbim de atunci, de la marea schizma, incepu Eusebio timid conversatia.

-O, ma bucur sa va pot spune ca este foarte bine, sanatos, la fel cum il stiti. Dar …marea schizma….. Ma tem ca nu stiu despre ce este vorba.

-Dragul meu, este o poveste asa de veche ….

Si privirea ii aluneca discret catre coltul amintirilor. De niciunde incepu sa susure o muzica lenta, de vioara.  Prudencia si Giuseppe Viata se rezemara mecanic de spatarele scaunelor. Esmeralda cauta cu privirea in tavan sa identifice de unde vine muzica, dar in loc sa se enerveze ca nu gasea nimic se surprinse din ce in ce mai atrasa de vocea monotona a lui Eusebio. Plasand undeva la nivel subconstient decizia de a gasi sursa muzicii se lasa prada unui alt aspect bine fatetat al personalitatii ei descrise dublu-specializat. Era o buna ascultatoare.  Invatase sa asculte cum creste iarba cu pasari-lati-lungila si ochila. Dupa ce scapase de fetisul cu iarba, citise dale carnegie. De’acolo aflase ca si oamenii se aud.

 (special thanks to Liviu pentru ultimele 2-3 fraze, fabuloase 🙂  )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: