De-a telenovela. Marea schizma

“Eram un copil tare dragalas. Cel putin asa spuneau rudele cand veneau in vizita la noi, imediat dupa ce ma pupau si se strambau usor, iar mie imi convenea sa le retin cuvintele si sa le uit strambaturile. Copilaria mi-a fost normala. Toate rudele ma iubeau, dar cel mai drag ii era de mine unchiului meu, fratele mamei . Era un om ocupat (cel putin asa ii spunea matusii mele), si mama obisnuia sa ma lase in grija lui cand era plecata la serviciu. Era tare chipes unchiul meu cand era tanar, asta pot sa-mi amintesc fara echivoc. Nu cred sa fi auzit altceva de la vreuna din doamnele acelea evlavioase care veneau sa se roage impreuna cu unchiul meu in casa parintilor mei. Caci unchiul meu era tare cucernic! Nimeni nu mi-a explicat mai bine decat el Biblia si catehismul, si ma straduiam sa nu-l dezamagesc! Uneori , cand eram foarte foarte cuminte, ma punea sa recit catehismul in fata cate uneia din acele doamne. Se vedea bine ca era mandru de mine, pentru ca mereu le tragea pe doamnele alea de manecile bluzelor ca sa le faca atente la mine! Ba uneori le ciupea si de solduri, si ele chicoteau! Dada, recitam frumso pe vremea aia!”

Asa isi incepu Eusebio povestea. Ofta  din rarunchi amintindu-si vremurile fericirii lui si privi prin camera cam fara tinta. Observa ca Prundecia se uita la el perplexa, Giuseppe isi incrucisase bratele pe piept si il asculta cu o spranceana ridicata iar Esmeralda se incrunta din ce in ce mai tare.  Eusebio incepu sa se intrebe cand vor ajunge sprancenele carinosei sale sotii sa devina unghi drept. Uitandu-se de-acum atent si apeland la experientele lui trecute in sensul asta isi permise un mic pariu mental: 3 secunde. Buzele prinsera a i se misca fara voia lui. 3…..2…..1….. Cele 90 de grade asteptate sosira exact la timp. Eusebio zambi triumfator: se pricepea! Si cu aceasta mica satisfactie in plus la activ trase aer in piept si continua.

“Lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine, eram fericit. Deveneam din ce in ce mai priceput in cele sfinte, si ma gandeam ca in scurt timp poate ma va lasa unchiul sa ma rog si eu impreuna cu el si doamnele acelea. Il intrebasem cand se va intampla asta, si reactia lui fusese neasteptata: a inceput sa fie zguduit de hohote de ras cum nu am auzit de multe ori in viata si a lovit-o cu cotul pe doamna cu care urma sa procedeze in cele sfinte in ziua aia. Mi-am inchipuit ca rad pentru ca am fost vanitos si m-am crezut capabil sa ma rog cu ei, avansatii. Dar nu m-am suparat, din contra, m-am simtit si mai hotarat sa invat. Si chiar i-am zis asta matusii mele in seara aceea, cand a venit dupa unchiul meu, fratele mamei. I-am zis ca am sa muncesc mult, am sa citesc pana tarziu in noapte, ba chiar am sa-I invat si pe altii! Si ca voi deveni vrednic , si ca niciuna din doamnele acelea vaaiii ! atat de luminate, desigur, nu se va simti umilita sa se roage alaturi de mine si de unchiul! “

In camera nu se mai auzea nimic in afara de cuvintele lui Eusebio. Prudenciei ii era teama sa mai respire, Giuseppe parea a-si tine ochii cu maiile ca sa nu-i iasa din orbite iar sprancenele Esmeraldei se apropiau periculos de 45 de grade, ceea ce ar fi insemnat un record notabil. Eusebio insa parea a nu observa nimic din toate astea. Retrairea acelor emotii trecute ii imbujorase obrajii.

“Nu aveti idée cat am regretat in acel moment indrazneala declaratiei mele catre matusa! Ma asteptam la laude si incurajari, insa in loc de asta parea a se fi dezlantuit iadul! Unchiul meu devenise pamantiu, mama la fel, iar matusa compensa prin cel mai puternic rosu vazut vreodata in niste obraji vii. Am crezut ca i se face rau, pentru ca inceput sa-l pocneasca pe unchiul cu cartea mea de rugaciuni. Nu puteam sa o las sa se sufoce, era evident ca nu mai are aer! Asa ca am apucat ceea ce stiam eu ca e paharul cu apa si i-am aruncat continutul in plina figura. Pacatele mele! Apucasem, in panica momentului, sticla cu cerneala. Matusa era acum rosu cu violet si loviturile ei nu mai erau doar catre unchiul. El a apucat-o de mana, a tras-o pe usa afara si de atunci……… nu a mai vorbit niciodata cu mine. Am incercat sa-mi cer iertare, niciodata insa nu am mai putut ajunge la el. Si pana si in ziua de azi ma intreb ce l-o fi suparat mai tare, pretentia mea de a ajunge la fel de invatat ca si el, sau faptul ca am stricat gulerul de blana de la haina matusii?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: