Locuri

februarie 13, 2010 · Înregistrat sub cai verzi pe pereti

-Azi noapte l-am visat din nou. Era, fireste, cu alta femeie. O fata bruneta cu par lung, destul de draguta, despre care imi spunea ca o stie din facultate. Si o tinea in brate in fata mea bine merci, si ma privea cu aerul ala al lui … Stii tu care … „trebuie sa intelegi”, ala. Si ma durea, fireste, ca dracu.

-Asta e alt vis premonitor? Ce e cu tine in ultima vreme? Nu te recunosc!

-Mai, nu stiu daca e alt vis premonitor. Fata de data trecuta de data asta nu m-am mai trezit plangand. M-am trezit, simteam apasarea aia , insa parca era cumva in afara mea. Ma UITAM la toate, stii? La el, la ea, la durerea mea.  Eram treaza si priveam toate astea stiind ca sunt intr-un fel in legatura cu mine. Si apoi am inchis ochii si am adormit din nou, si mi s-a intamplat ceva incredibil. Eram dintr-o data in cel mai limpede, cel mai clar loc in care am fost vreodata.

-Loc? Ce fel de loc?

-Eram undeva sus, si in fata mea erau munti. Acoperiti de zapada, cel mai frumos si mai curat alb. Si totul era proaspat, era mult aer si absolut nimeni prin preajma. Nimeni, nici macar vreo pasare. Si cu toate astea nu ma simteam singura. Ma simteam cumva legata de tot ce era in jurul meu si in acelasi timp libera. La un moment dat am vrut sa vad pe ce stateam. Eram asezata pe un soi de platforma mica din lemn, care nu avea loc decat pentru mine. Si platforma asta era prinsa de un copac. Aveam, ca sa zic asa, spatele zdravan asigurat.

-Nu ti-a fost frica? Tu ai rau de inaltime!

-Nu ti-am zis ca era ciudat? Nu imi era frica de nimic, si nu simteam nicio nevoie. Eram eliberata de orice gand, era de parca mintea mea nu facea altceva decat sa perceapa. Si daca spun ca ma bucuram de ceva gresesc. Nici nu ma bucuram, nu eram nici trista. Pur si simplu ERAM. Si m-am trezit cu o senzatie de liniste.

-Adica te-ai linistit? A trecut?

-Nu, nu a trecut. E inca acolo, si nici nu cred ca va trece vreodata. Nu de tot. Insa m-am trezit mai linistita din cauza locului aluia in munti. Si acum il vad in fata ochilor. Si simt ca de cate ori incepe sa ma apese prea tare pot inchide ochii si ajunge acolo. E o energie acolo care parca imi ia din durere, din framantari.

-Si zapada? Ce te faci cu ea?

-Ei, zapada … Razi de mine. Muntii mei sunt facuti cu, din si pentru toate anotimpurile. Simt eu asta.