Archive for Martie, 2010

Despre mine relationand cu ceilalti

Din mai multe motive adunate si variate am ajuns sa reflectez in legatura cu critica . A critica si a fi criticat. A, eu.

Nu ma apuc sa brodez pe tema criticii constructive, a arhi-cunoscutului puternic pas inainte pe care il faci in urma unui sut care nu te omoara. M-as simti de parca as scrie articole proaste in reviste ieftine. Ma gandeam numai cat de mult conteaza pentru mine, in afara de felul in care sunt criticata, persoana din partea careia vine critica. Si ce traseu sinuos cu efect la fel poate avea o critica venita din partea cuiva care nu poate/nu vrea sa imparta si vorbe bune.

S-a intamplat sa primesc un bobarnac. Meritat sau nu ………asta e alta discutie, tine de interpretarea pe care o da fiecare unei intamplari anume. Nu ma refer acum la bobarnacul in sine, ci la efectul lui si la persoana care l-a emis. Am tot stat sa ma gandesc, m-am straduit sa-mi amintesc ceva, un moment, o situatie, o atitudine de-a mea indreptata direct catre persoana asta care sa-mi fi adus fara sa cer o apreciere din partea ei. O apreciere clara, exprimata la fel de verbal si fara echivoc ca si bobarnacul. Un feed-back pozitiv care sa fi venit pur si simplu si de care sa ma pot bucura si mai mult pentru ca a venit nesolicitat. Si zau ca nu-mi amintesc.

Nu inseamna nici ca am primit asa ceva nici ca nu am. Daca am, faptul ca nu imi amintesc spune cate ceva. Fie au fost foarte putine si se pierd intre multele bobarnace mai mici sau mai mari din aceeasi directie, fie au fost exprimate mai slab decat bobarnacele, fie nu au fost, punct. Ultima varianta imi pare extrema si tind sa nu o accept totusi. Insa faptul ca nu imi amintesc acum, punctual, o situatie in care sa fi primit o lauda pentru ca am facut sau am zis ceva catre cineva anume ramane asa, undeva, la nivel de stare si traire.

Se intampla ca persoana sa fie cineva pe care apreciez mult, la care tin, pe care respect, de la care as avea multe de invatat. Asta in teorie, asta cu invatatul. Si ajung la ce vroiam sa spun de fapt. Ca remarc acum ca din bobarnacul asta nu invat nimic bun. Pentru ca il consider nedrept, pentru ca au fost multe, pentru ca aleg sa nu invat nimic bun. Asta mi se pare cel mai grav. As putea invata ceva, imi dau seama si ce anume, insa aleg sa nu o fac. Sa resping invatatura, sa consider persoana asta ca fiind un caz izolat, aparte, de la care mi-as pierde vremea daca as extrapola.

Nu e ca as contabiliza ce dau si ce primesc, este in firea mea sa dau si ma simt bine cand o fac. Nu e nici ca primirea de bobarnace ma va impiedica sa mai dau orice simt eu ca dau bun, si ma lasa rece ca unora le va suna a masochism treaba asta. Este faptul ca mi-as fi dorit aprecierile alea, si faptul ca acum nu mi le amintesc ma face sa resping ceva ce poate a avut rost.

Si nu-mi place deloc treaba asta cu respingerea. Sper ca e doar o reactie copilareasca de suparare si ca mai tarziu voi putea privi situatia altfel.

Partea buna a intamplarii de azi (pentru ca da, exista una) : acum cateva saptamani chestia asta m-ar fi zdruncinat destul de serios; acum …. e doar o situatie care merita atentie, da, insa nu mi-a sters niciun zambet.

Comments (4) »

Realitate via vis (2)

Detesta diminetile in care taraitul desteptator al ceasului o smulgea din vis. Ii era foarte greu sa se trezeasca si sa dea zilei ritmul firesc, pentru ca parte din ea era inca prinsa in vis. In minte  i se amestecau imaginile visului cu cele ale realitatii in asa hal incat ea nu ar fi putut spune cu hotarare care cui apartine, ambele parand credibile, de parca fiinta ei ar fi trait in acelasi timp in doua lumi.

“Sper ca nu o iau razna” isi spuse ea frecandu-si energic dintii cu periuta si strambandu-se la propria imagine in oglinda. Oglinda ii arata un chip ametit de somn, cu ochii mici si un obraz murdar de pasta de dinti. Intinzand mana ea ii atinse luciul in felul in care isi imagina ca ar face-o in vis. “Fireste ca nu se intampla nimic, ce o fi in mintea mea? Si la fel ar fi si in vis, oglinzile sunt oglinzi oriunde. Data viitoare o sa ating oglinda aia si poate incetez cu visatul aceluiasi vis aproape intr-una. Incepe sa ma deranjeze.”

Ziua trecu incet si chinuitor. Abia cand se lasa seara se simti cuprinsa de un freamat, de o nerabdare. Era de parca s-ar fi aflat in pragul unei mari aventuri sau unei mari descoperiri. Statu sub dus ceva mai mult decat in alte seri, lasand fierbinteala apei sa fie perceputa cu fiecare pulsatie a venelor. Acorda o atentie mare demachiatului si parului, si abia cand se convinse ca totul este perfect se ghemui sub cearsafuri. Isi lasa mana intinsa pe langa corp ca intr-o asteptare si incerca sa adoarma. Pe sub pleoapele inchise isi derula imagini ale visului obisnuit, insa ca un facut somnul refuza sa vina.  Adormi tarziu, incurcata in ceasafurile a caror asezare de la atata framantare isi pierduse orice noima.

Taraitul ceasului o gasi treaza déjà, incruntata si nemultumita. Simtea in mod absurd ca dormise degeaba.

Leave a comment »

Despre puncte fara virgule

Pentru o

Dupa multe insistente, dupa fel si fel de abordari ramase in opinia ei fara raspuns, se vazu nevoita sa admita ca o apucasera pe drumuri diferite. Si ca drumurile astea abia daca se intersectau pe ici pe colo, si la intersectii functionau numai regulile de buna purtare. Buna, esti bine? – Da, sunt bine in linii mari, tu? – Pai si eu la fel . Si cam atat. Fara priviri aruncate catre interioarele unor suflete, fara intelegerea aia care nu avea nevoie de cuvinte. Nimic care sa treaca de social, nimic in afara de vorbe. Cemaifaci Binetucemaifaci Sieulafel. Cemaibinetusieu. Cembinsie. Cmbs.

Si se intreba cu tristete cand s-o fi intamplat asta. S-ar fi putut oare stabili un punct exact din care din neatentie sau cu intentie fiecare facuse cate un pas mai intr-o parte? Si fusese cu adevarat intamplator ajunsul acolo? Sau chiar asa trebuia sa fie, pentru ca ajunsesera la un moment in care nu au mai avut ce sa-si spuna? Si ce s-o fi intamplat cu energia aia dintre? Ce se intampla cu energia pe care o degaja intelegerea intre fiinte atunci cand nu mai au nimic sa-si spuna sau sa-si inteleaga? Unde se duce? In ce se transforma?  

Si se mai intreba …. s-ar fi putut pastra asta cu mai multa atentie? Sau poate pur si simplu unele legaturi stiu cand sa ajunga la intersectii si de-acolo sa se rupa.  Si atunci trebuie lasate in pace.

Comments (2) »

Ordine dezordonata

Multe lucruri se stiu despre Incaperea cu Povesti, si mai multe inca sunt complet necunoscute, insa cea mai clara, mai de netagaduit chestie este ca Incaperea este al naibii de intortocheata.

O persoana neatenta sau predispusa la judecati pripite ar putea sustine ca a organiza o Incapere cu Povesti este cel mai simplu lucru: intr-o parte pui ideile despre care se stie ca vor deveni Povesti, la mijloc se pun Povestile incepute si in cea de-a treia parte Povestile finalizate.  Pfuah, ce usor a fost!

Dar ce te faci cu povestile care , odata incepute, cer alta continuare decat s-ar fi presupus la inceput? Pe astea unde le punem, in prima parte sau in a doua? Sau ideile despre care nu suntem constienti ca exista? Simtim doar ca e ceva acolo care nu ne da pace, insa nu stim cum si de unde sa le apucam?  Nu pot fi puse in prima categorie , asta ar insemna sa le putem cel putin explica in doua-trei vorbe! Si atunci unde le punem?

De ceva vreme ma tot plimb prin Incaperea Povestilor Mele, si e o harababura acolo !!! La prima vedere sunt cel putin doua Povesti care se amesteca, mai sunt cateva care ar vrea o continuare dar fara sa le fie clar unde vor sa ajunga, si la cat de agitata ma simt pariu ca am si vreo doua-trei idei despre care nu sunt constienta ca exista si care se zbat sa ajunga Povesti.

In Incaperea Povestilor Mele se cere ordine, iar eu nu fac decat sa ma uit prin ea si sa zambesc.

Comments (2) »

De-a telenovela. La terapie (1)

Esmeralda nu fusese de acord cu ideea (ba chiar fusese totalmente impotriva), insa Eusebio fusese de nezdruncinat pentru a putina oara in viata lui: simtea nevoia unor ore de terapie. Consiliere psihologica , reformulase amicul care ii recomandase terapeutul asta vazandu-l pe Eusebio cum se schimba la fata. Acum se indrepta catre cabinet pentru prima sedinta, si avea emotii.

-Buenos dias! saluta el timid pe asistenta terapeutului, uitand pentru a multa oara in viata lui ca nu vorbeste de fapt spaniola. Sunt Eusebio …

-Da da, suneti clientul de ora 15! Poftiti inauntru, domnul va asteapta.

Tragand aer in piept Eusebio deschise usa si patrunse in cabinet. Incaperea era in semintuneric si ii paru goala. Mirat iesi, insa asistenta ii repeta usor iritata sa intre, domnul terapeut este inauntru si il asteapta. Eusebio mai apasa odata pe clanta si de data asta intra mai hotarat.

-Aha! Obsesiv-compulsiv! auzi el o voce pitigaiata din spatele unui birou.

-Nu, ma numesc Eusebio …

-Dada, stiu cum te numesti. Si suferi de tulburare obsesiv compulsiva, stimate domn. Mi-am dat seama imediat, cand am vazut ca deschizi usa de doua ori inainte de a intra in cabinet. Vi se intampal des sa faceti asta? Un terapeut bun isi da seama de lucrurile astea imediat! spuse el cu autosuficienta, si luand un pix se apuca sa noteze ceva intr-un carnet.

-Ah, ma tem ca este o confuzie…. Stiti …. nu am vazut pe nimeni in birou prima data cand am intrat, si am crezut ca … Dar apoi mi s-a zis totusi sa intru, si ..

Ti s-a zis ?? Hm, interesant! Auzi des  voci care iti spun sa faci diverse?  Schizoid, murmura el in barba si continua sa noteze pe carnet.

-Dar era firesc sa aud vocea, asistenta dvs. era chiar langa mine!

-Hm, tendinta de a va dezvinovati … Vi se intampla des sa va simtiti acuzat, persecutat de ceilalti? Paranoid, spuse el decis si nota pentru a treia oara in carnet.

Eusebio, ramas fara glas, murmura ceva de neinteles si se prabusi pe scaunul indicat cu un deget de catre terapeut. Sedinta parea a se anunta chinuitoare.

Comments (2) »

Realitate via vis (1)

– Ma uimeste felul in care reusesc uneori sa am acelasi vis in nopti diferite, spuse ea privindu-l pe jumatate , ca si cum ar fi asteptat de la el un raspuns si in acelasi timp nu ar fi asteptat nimic.

-Acelasi vis? Exact acelasi? Poate hotarasti tu ca e acelasi in momentul in care te trezesti!

-Cum sa hotarasc eu? Ma trezesc dimineata bulversata, fiindu-mi clar ca am mai visat acelasi lucru. Si chiar si in timp ce visez stiu ca am mai visat cel putin o data chestia aia. Un déjà-vu in care stiu ca trebuie sa rezolv ceva, in care stiu ca data trecuta cand am fost acolo nu am rezolvat.

-Iti amintesti si actiunile trecute? Cele care nu au dus la rezolvare?

-Nu! Asta e al naibii de frustrant. Stiu ca am mai fost acolo, recunosc locul, obiectele, stiu ca data trecuta am facut ceva insa imi este peste poate sa imi amintesc ce anume.

-Bine, presupun ca nu vrei de la mine o interpretare pe tema asta. Adica … esti perfect capabila sa interpretezi si singura. Ce mi-as dori eu sa stiu este daca intr-adevar ai avut acelasi vis de mai multe ori sau doar mintea ta leaga niste lucruri, niste framantari ale tale, niste naiba stie ce astfel incat te seteaza sa crezi ca ai visat si alta data acelasi lucru.

-Nu stiu, mi-e foarte greu sa accept varianta asta. Ma preocupa visul in sine. E ciudat ca desi in camerele prin care trec sunt aceleasi obiecte mereu sunt asezate altfel si de fiecare data ma intreb daca nu cumva le-am schimbat eu locul la vizita trecuta. Si de aici mi se nasc intrebari: e cazul sa le mut din nou? esecul in a gasi ceea ce caut in vis vine de la repozitionarea lor in mod gresit? sau de la simplul  fapt de a le fi repozitionat? trebuie sa le mut, sau nu? si cum au fost asezate prima oara? Si uite asa e tot visul. Alerg catre casa asta, sau castel, ce-o fi, alerg stiind ca trebuie sa ajung cat mai repede. Si cand ajung  si intru ma cuprind linistea de a fi ajuns si nelinistea valului asta de intrebari.

-Si cum se termina visul? Te trezesti asa, pur si simplu, in toiul intrebarilor?

-A, nu! Miscandu-ma pe acolo prin camere ajung invariabil in fata unei oglinzi. Si cand ma intreb daca sa intind sau nu mana si sa ating oglinda, atunci ma trezesc.

Comments (4) »

Cu tehnologia inainte catre un viitor luminat de becuri

Logandu-ma (sic!) eu in ast week-end care tocmai a trecut la Carteacufete vad la profilul unui prieten o poza noua. Curioasa din fire ma gandesc ca poate si-a pus mai multe poze noi, asa ca intru pe profilul lui si ma plimb un pic pe-acolo. Si zaresc cu coltul ochiului (tu, Doamne! ce ti-e si cu zaritul asta si cu colturile de ochi!) lista lui de prieteni, din care m-a izbit (tot in ochi! ) un nume. Ma auto-invit acolo (am admis deja ca sunt curioasa) si … in fine, aflu lucruri. Despre numele respectiv, plus despre alte cateva nume legate de el.  Erau chestii despre care chiar ma intrebasem zilele trecute, si mai intrebasem si pe altii cautand raspuns, dar nu am gasit. Si il gasesc asa, in felul asta …. Si ma intreb daca nu cumva tehnologia asta moderna (sau tehnica, ce o fi ea) a facut lumea mai mica si mai lipsita de mistere. Da, stiu ca era o informatie pe care imi doream sa o aflu, am aflat-o si m-am si bucurat teribil (era o veste buna de tot), insa dincolo de asta m-am intrebat asa, cam intr-o doara, despre cate aflam despre ceilalti si mai ales despre cum aflam. Si ma mai gandeam ca la naiba! ce rost au evolutia spirituala sau dorinta de a comunica non-verbal, prin intuitie si simturi (da, am eu dorinte din astea) daca Albumucufete face asta pentru noi.

In ciuda unei vesti super bune pe care am aflat-o si pentru care inca ma mai bucur m-am simtit , la nivel de ticait interior, ceva mai saraca. Na voila disonanta cognitiva. Nu e asta o tampenie ?!?

Comments (3) »