Dor de duca

Intr-o zi care promitea sa fie frumoasa macar pe din-afara o coala de hartie inca nescrisa statea cuminte pe un birou si astepta. Dupa ceva vreme pe acelasi birou a aparut un pix verde.

-Hei! il saluta cu bucurie coala. Ai o poveste frumoasa in legatura cu care te pot ajuta astazi?

-Pfuah! ce poveste?! e timp de povesti azi, crezi? Sunt ocupat.

-Cred, insa ma gandeam ca poate inainte sa te apuci de treaba ai vreo poveste nescrisa si uite, eu sunt aici si ….

-Nici vorba! sunt ocupat, trebuie sa bifez si sa semnez.

Coala se indeparta de pixul cel ocupat si se apropie de o stampila care aparuse intre timp pe birou.

-Buna dimineata! spuse ea zambind.

-Neata! raspunse repezit stampila. Ai venit pentru stampilare?

-Am venit sa te intreb daca ai vreo poveste inca nescrisa. Eu sunt aici si….

-Fetito, nu ne arde de povesti. Sunt lucruri mult mai urgente de facut, stii…. Treaba mea este sa-mi las amprenta pe scrieri importante.

-Pai poate si povestea ta este importanta! Ar putea fi despre viata stampilelor, despre visurile lor….

-Visuri?? Ai prea mult timp liber, copila! Aici se munceste, nu se viseaza. Daca vrei sa faci ceva important cu viata ta lasa povestile, du-te la pixul cel verde sa-ti puna o bifa si o semnatura de verificat si apoi vino la mine pentru stampilat. Fa-te cu adevarat utila, aspira spre sus, cat mai sus !

Intristata coala se indeparta de stampila. Incet-incet biroul se popula cu tot felul de instrumente care ar fi putut avea o poveste. Coala mai incerca sa se faca utila unui capsator, unei rigle, unei gume se sters cu un colt rupt si unui borcanel mic cu pasta corectoare. Toti insa erau foarte, foarte ocupati. Toti spuneau ca nu au timp pentru povesti, insa coala nu ii mai credea. Incepea sa banuiasca un adevar care o durea: ei pur si simplu nu stiau ce sunt acelea povesti.

Se apropie de fereastra deschisa si incepu sa priveasca afara. Copacii se unduiau in bataia vantului, aparusera flori noi si placut colorate, un fluture atinsese cu aripa o frunza si o fetita certa un catel care alergase dupa o vrabie.

„Ce dragut!” isi spuse coala si se apropie si mai mult de fereastra. O pala de vant mai puternica o smulse de pe birou si o trase afara, prin aerul parfumat. „Iata ca stampila a avut dreptate! trebuie sa aspiri catre sus, cat mai sus…….” gandi coala bucuroasa in timp ce vantul o purta ……….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: