Fericirea este o ceasca de ceai. Sau altceva.

Intr-o insorita dimineata de vara maestrul zen se trezi (cum altfel ?! ) fericit cu gandul la ziua care se pregatea sa se desfasoare.

Acuma….intre noi fie vorba dimineata nu era, tehnic vorbind, insorita, in sensul ca ploua de rupea. Rupea la prorpiu, lucru intarit de cei cativa arbusti doborati de furtuna in fata blocului maestrului. Si daca tot veni vorba despre lucruri tehnice omul nostru nu era chiar maestru….. Asa  ii spuneau in gluma cei cativa amici de pahar cu care obisnuia in trecutul sau lumesc sa-si piarda serile intr-o bodega sordida de la marginea pietei. Se pare ca omul nostru avea un talent aparte de a arunca de la distanta apreciabila paharele de tuica inspre tejghea. Le spargea, desigur, insa el nu pretinsese niciodata ca nu le va sparge ci doar pariase ca de fiecare data va nimeri tejgheaua. Chestie care se dovedise a fi un adevar fundamental si care ii atrasese bine-meritatul apelativ de maestru.

Gandul la vremurile acelea obscure ale existentei lui nu-i faceau placere maestrului, care descoperise echilibrul interior prin meditatii transpersonale. Devenise adept al principiilor zen si alungase din realitatea sa trecutul de care era departe de a fi mandru. Era, dupa cum ii placea lui sa spuna, un nou nascut cu spiritul proaspat si nealterat de ceea ce adultii zilelor lui numeau vicisitudinile societaii moderne.

Dupa un dus rece maestrul permise unei perechi de pantaloni si unei camasi sa patrunda in realitatea lui, le imbraca si iesi pe usa. Furtuna era napraznica si vantul era cat pe-aci sa-l rastoarne in repetate randuri, insa fericirea sa launtrica nu vedea aceste neajunsuri. Plutea aproape la propriu in plin tumult al ploii si zambea bucurandu-se de soarele mi-nu-nat.

Trecand prin dreptul unui bloc depasi un grup de tineri care ii strigara “ai grija, nu trece pe-acolo, vantul a smuls mai devreme un ghiveci de la etaj si l-a prabusit fix in fata noastra! Si mai sunt cateva in echilibru precar! ” Maestrul le zambi ingaduitor si le spuse cu intelepciune: “nu dati vina pe vant pentru lucrurile care se prabusesc in viata voastra !” si pluti mai departe. Dupa cativa pasi si alte catava volte ii auzi din nou pe tineri care strigau la el. “Fereste-te, om nebun, fer……..”

……..restul cuvintelor nu se mai auzi. Zambind la gandul ca adevaratul sau eu a izgonit lucrurile care nu erau  reale maestrul nostru se prabusi la pamant. Atinsese satori.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: