Teoretic cuget, practic doar exist

Si se intampla din cand in cand zile ciudate. Zile in care nu faci decat sa pari ca astepti sa se intample ceva, si atunci curgerea lor este greoaie si apasatoare. Chiar daca real nu astepti ceva anume, sau nu ceva chiar ASA de important, tot ca naiba de greu se scurg orele.

Astazi m-am uitat la ceas de prea multe ori deja, si este abia ora 10. Imi amintesc de perioada in care, copilita fiind, asteptam sa vina Mos Craciun. Si zilele pana la fericitul eveniment parca nu mai aveau valoare in sine, ci deveneau doar simple trepte pana la. Si in adolescenta am avut asemenea perioade, cand ma simteam apasata si nemultumita si era mai convenabil pentru mine sa cred ca sunt agitata pentru ca numar zilele pana la decat sa caut bine si sa vad ce nu e ok.

Ca adult regasesc cu bucurie aceleasi apucaturi. Sunt agitata pentru ca se apropie nu stiu ce eveniment, nu pentru ca imi scartaie ceva. Stau cu ochii pe ceas pentru ca urmeaza sa ajung undeva (chiar daca de cele mai multe ori la fie-mea sau acasa, la vreun serial politist), nu pentru ca sunt din cale-afara de satula de anumite lucruri.

Sa privim viitorul ca pe un aducator de tot soiul de evenimente fabuloase (ca de exemplu in cazul meu seria noua din Minti criminale sau prepararea cascavalului pane din frigider) ca sa nu cumva sa vedem fisurile din asfaltul prezentului. Las’ ca nu e chiar asa de rau, in loc de asfalt puteam avea pamant batatorit, si atunci naiba ne-ar fi luat la prima ploaie.

Anunțuri

5 răspunsuri so far »

  1. 1

    godo said,

    Titlul este sublim! Te voi cita cu prima ocazie. Imi permiti?

    Daca pe Godot il astepti, poti sa renunti la a te mai uita la ceas.
    Daca nu, nu.:)

  2. 2

    Ioana_du said,

    Citeaza-ma cand vrei tu, m-as simti onorata , noble gentilhomme 🙂

    In rest nu stiu ce astept. Nici ce, nici de ce. Nici pana cand.

  3. 3

    godo said,

    Nimeni nu stie, la belle au bois dormant. Daca ar sti fiecare dintre noi… ar fi uluitor. Senzational. Cu rost. 🙂

  4. 4

    godo said,

    Mi-a fost de dor de zambetul tau de dulceata de cirese amare! M-am ratacit…

  5. 5

    Ioana_du said,

    Zambetul l-am cam ratacit si eu. Insa am sa-l regasesc, si chiar daca nu va fi acelasi voi avea macar satisfactia ca va fi totusi al meu.

    Da-mi voie sa-ti amintesc ca a trecut luna septembrie, si candva promisesem o cafea si niste palavre lungi si lamuritoare. Invitatia este deschisa 🙂


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: