Archive for Octombrie, 2010

Astrele

Ele stiu de ce.

Mi-au prezis pentru saptamana care vine numai aiureli. Cat de prost imi va merge, cate greutati voi avea la serviciu, cum voi plati pentru supararea pe care am adus-o cine stie cui acum cine stie cat timp…. Din astea.  Si eu, care ma credeam incapabila sa supar pe cineva cu intentie, sau daca o fac este pentru ca mi-a ajuns, s-a umplut paharul …. Si culmea, tot mie imi pare rau dupa aia. Mare fraiera!

Ma gandeam ca daca saptamana viitoare e mai rea decat a fost ultima saptamana (sau poate ultimele cateva) atunci chiar va fi nasol de tot.

Astrele zic. Intrebati-le pe ele care e problema. Eu nu am chef de genul asta de confruntari, ma depasesc, asa ca voi sta intre peretii propriilor mele povesti prefacandu-ma ca totul e normal. Si am sa ies de-acolo cand am sa pot crede asta macar pe jumatate.

Sau pana citesc chestii prietenoase la horoscop.

Comments (2) »

Incredibil dar adevarat! Iar buline!

  • Am un mesaj pentru producatorii de rochite de toamna-iarna. De fapt e o rugaminte. Da, i-as ruga frumos de tot sa repete urmatoarele cuvinte: ROSU VERDE PORTOCALIU. De mai multe ori. Pentru suficient de mult timp cat sa se prinda ce vreau sa spun.
  • Astazi Bianca este cu mama in excursie la Turnul Chindiei si Pestera Dambovicioarei. O sambata, deci, in care am timp sa fac o gramada de lucruri pe care altfel nu mi le-as permite pe motiv de alte obligatii. Buuun. Asa ca am gatit o tocanita buna, m-am plimbat un pic prin magazine (aici as relua ideea aceea cu ROSU VERDE PORTOCALIU, multumesc), am venit acasa si …… Si? Wow, cat timp am sa citesc! Doar ca nu-mi gasesc locul, si realizez inca o data care sunt reperele mele si cat de fara sens imi par zilele in care nu o am pe Bia in preajma.
  • Ultima (dar nu cea din urma, firesc ) este o rugaminte catre prieteni si persoanele apropiate. Din varii motive nu sunt in apele mele (nu, nu sunt deprimata din nou, Doamne ajuta. Asta da schimbare !) . Sunt insa agitata, tulburata si in inca vreo cateva feluri, asa ca va rog sa nu capiati de la confrmarile, re-confirmarile si para-confirmarile pe care o sa vi le tot cer. Dati-mi-le doar, promit ca nu mi-o iau in cap si nici nu o tin asa prea mult. Dar am nevoie de ele o vreme 🙂

Comments (4) »

Elucubratii vaporoase

-Daca as putea sti de ce te holbezi asa la mine m-as simti mai in aburii mei, ii zise aburul. Insa nu stiu, deci ma simt doar in apele mele.

-Pai si ce, asta e ceva rau? Cred ca toate persoanele pe care le cunosc isi doresc sa se simta in apele lor in orice situatie.

-Hm, ce sa zic…..nu stiu……pentru mine e doar o alta stare de agregare. Te-ai prins? Abur – apa ? Asa, si nici macar nu e starea care ma reprezinta cel mai bine. Din cauza ca nu pot sa plutesc, si din astea.

-E, sa ma scuzi atunci,rogu-te. Esti primul geniu dintr-o sticla pe care il cunosc. Ma rog, ar mai fi unul, dar l-am cunoscut doar tangential. Era intr-o poveste , statea intr-o lampa si….in fine. Esti primul geniu dintr-o sticla pe care il cunosc.

-Geniu, oh……. , rosi aburul in mod genial. Poti sa nu-mi spui geniu cand suntem numai noi doi. In public insa am sa tin la uzante. Stii, e greu sa rezisti altfel in lumea aburilor, avem si noi ierarhiile noastre!

-Ah! Engleza asta, ce poate face ea din orgolii aburinde…..

-Aa……sa lasam, spuse repede aburul inecandu-se. Te-ai uimit, te-ai holbat, acum te-ai lamurit. Deci? Dorinta?

-Tu vorbesti serios? Chiar indeplinesti dorinte? Si ma rog frumos…de ce doar una? Parca stiam ceva de trei!

-Uite vezi, de asta ne enerveaza pe noi unele povesti. Apar cate unii care supraliciteaza aiurea , si in fond de ce nu ar face-o? ce-i costa? traiesc in lampi din povesti si se apuca sa va bage in cap prostii. Un abur cu adevarat intelept da dreptul la o singura dorinta. La urma urmei trebuie sa va selectam si noi intr-un fel.

-Selectie? Si ce faceti cu castigatorii, ii ridicati la rang de purtatori de cuvant? ii transformati in aburi? le dati diplome?

-A, nu, doar le punem etichete. Ti-am zis, in lumea aburilor tinem foarte mult la ierarhii. Le punem etichete si cei care isi pun o dorinta merituoasa castiga eventualitatea de a mai intalni si alta data un abur al dorintelor.

-Cum naiba sa castigi o eventualitate? un poate? Castigi ceva sau nu castigi nimic, concret, da sau nu! Poate nu este un castig cu adevarat.

-Serios? E prima data cand aud asta! suiera aburul cu uimire. In lumea noastra poate e un castig . E drept ca este mai putin decat da, insa categoric e mai mult decat nu !

-Avand in vedere ca este ambivalent nu imi dau seama de ce crezi tu ca e mai mult decat un nu. Se poate transforma intr-unul la fel de bine cum se poate transforma in da! Iti zic eu, poate asta al vostru nu este castig. Este doar o anticamera a castigului, si nu exista garantia ca se va deschide usa inspre fericirea vesnica!

-Mama, dar ce te-ai mai ambalat ! Sunteti incredibili voi oamenii! Daca va vantura cineva in fata garantarea fericirii v-a cucerit pe veci! Dar cum ar fi lucrul asta posibil? Habar nu aveti ce este fericirea, scrieti tomuri intregi in care incercati sa o definiti si sariti sa pupati talpile oricui v-o garanteaza! De parca asta nu ar fi altceva decat o abureala! zise aburul suparat.

-Te superi degeaba! Si imi mai zici mie ca m-am ambalat! Poate nu stiu sa definesc fericirea, si in mod sigur nu stiu ce il face fericit pe domnul care trece pe trotuarul celalalt si se uita acum la mine ca la nebuni. La urma urmei are si el partea lui de dreptate, cum altfel sa numesti pe cineva care vorbeste cu aerul??? Nu stiu ce l-ar face pe el fericit, spuneam, insa…..

-Insa, totusi, cu toate astea si asa mai departe! pufni aburul nervos, zburand  ziarul din mana domnului de pe trotuarul celalalt. O sa-mi zici acum ca stii ce te-ar ferici pe tine! As paria portia mea de vant pe o saptamana intreaga ca habar nu ai.

-Pai …..sa fie asta dorinta mea catre tine, atunci? Sa imi doresc sa aflu ce m-ar ferici? Ce crezi, ar fi asta o dorinta merituoasa? Mi-ar asigura eventualitatea de mai intalni vreodata alt abur? Ca sa-i cer taman lucrul pe care l-as afla acum?

-Poate! raspunse aburul .

Leave a comment »

Buline plouate

  • Avand eu de rezolvat cate ceva formalitati administrativo-blabla care din motive obiective nu se pot rezolva dupa ora 17 mi-am luat azi o zi de concediu. Ocazie rara, imi zic eu, de a ma duce si eu un pic la un curs-doua pe la facultate, ca acus o termin si …. Ei, si m-am dus. La un singur curs (ca asa s-a nimerit, karma) , care s-a intamplat sa fie de psihoterapie. Am inlemnit un pic (partial de frig, dar numai partial) cand in amfiteatru a intrat domnul profesor. Pe la maxim 40 de ani, cu parul departe de a fi tuns regulamentar , intr-un pulover cumva lalai, cu rucsacul atarnanad pe umar (a venit in amfiteatru direct din strada ), in maini cu manusi negre fara degete…. E de-al meu, mi-am zis, si sa de naiba ca din momentul ala a inceput sa imi placa si mai mult sa mi se povesteasca de-a psihoterapia. Ajunsa acasa l-am cautat pe goolge si am aflat ca dom’ profesor e ceva celebritate in domeniu …..
  • Intr-un schimb de emailuri cineva mi-a zis azi ca s-ar fi imbogatit daca ar fi pariat pe ce stia ca urmeaza  sa spun/fac eu.  Nu stiu in ce sens a zis-o, daca a fost un bobarnac de genul „esti previzibila” sau dimpotriva, daca a fost o chestie friendly-placuta. Pe mine insa m-a bucurat. Imi place sa stiu ca am printre prieteni pe cineva care ma cunoaste chiar in halul asta.  A fost o constatare care m-a facut sa zambesc, in ciuda toamnei asteia care ma scoate din sarite.
  • De ce bine uneori sa fii acasa ianinte de ora 17? Pen’ca e deschisa biblioteca de jos. Asa ca ………. doua carti de Milorad Pavic, la recomandarea Danielei 🙂

Leave a comment »

Zilele in care mi se „pune pata”

Da, sunt adorabile zilele de genul asta. Si sunt adorabila si eu in cursul lor. Atata doar ca e recomandabil fie sa fiu cocolosita si rasfatata si altele asemenea fie sa fiu lasata in pace. Daca e prima categorie tin minte si apreciez mult, ca asa sunt eu . Daca e a doua…..tin minte si sa dea naiba daca uit.

Da, adorabil, spuneam.

In zile din astea ma intreb daca sunt intreaga la minte si astea sunt rabufniri normale sau daca, dimpotriva, am luat-o totalmente razna. Nu mi-e clar inca, nu trec des prin pase din astea si deci nu am avut timp sa aprofundez. Me excused.

Dragalasul meu sofer AT zice ca sunt un om care de regula le face pe plac celorlalti, le gadila orgoliile, ii valorizeaza, ii rasfata, ii asculta s.a.m.d. Mai, cam are dreptate. Dar pesemne ca sunt si perioade in care soferul trage pe dreapta, pentru ca asa ma apuca o lehamite de atata suflat in …….. unora si altora, asa mi se face sila sa-mi tot pese de ce simte X, ce-si doreste Y, ce l-ar face fericit pe Z , ce a mai gandit N si ce e gata sa inventeze T ……… Si, firesc, isi scoate cornitele dracusorul din mine. Care dracusor se (sau mai rau, MA ) intreaba de ce nu as fi si eu, for a change, cea de a caror sentimente / dorinte / rasfaturi / copilarii / preocupari s.a.m.d. sa se tina seama asa, just like that ! Fara intrebari incomode, fara tras de urechi, fara portionari , doar asa ….. asa cum le ofer eu  atunci cand soferul isi vede de drumul lui. Adica in peste 90 % din zile.

De regula nu-i raspund. Face si dracusorul parte dintre ceilalti , de care in zile din astea nu-mi pasa decat in anumite conditii.

Si astept sa plece. Ca pana acum a plecat de fiecare data. Intre timp…… sunt foarte eu cu persoanele care stiu cum e cu prima categorie, aia despre care vorbeam la inceput. Cu restul sunt adorabila.

Leave a comment »

Dolce far realitati inventate

Desi stia ca ar putea sa fie considerata nepotrivita in climatul socio-economic contemporan  (doamne, cat ii placea formularea asta!) recunostea fara urma de regret ca adora zilele de dolce far niente. Le astepta , le anticipa cu freamat, le gandea in detaliu si atunci cand chiar se intamplau curgerea lor era de regula alta decat in imaginatie.

Cel mai mult ii placea in zile din astea sa se joace de-a realitatile inventate. Putine persoane (dintre cunoscutii ei, desigur) se puteau lauda ca in cele cateva zeci de ani de existenta terestra (ca la unii erau doua, la altii cinci….) fusesera in asa multe feluri cum fusese ea.

Isi amintea ziua in care fusese alpinista, wow, ce fain fusese sa isi imagineze asa ceva! Urcase o stanca dubios de abrupta, la un moment dat simtise chiar ca e gata sa clacheze, insa se mobilizase si apoi…peisajul admirat de pe creasta fusese unul din cele mai grozave vazute vreodata! Inca se mai vedea in cele mai mici detalii : asezata direct pe pamantul rece, imbracata in costumul acela care nu-i placea pentru ca nu se innebunea dupa culorile inchise , obosita, fericita, cu termosul cu ceai in mana (la partea asta avea ceva dubii, ca nefiind o priceputa in ale alpinismului – in sensul ca si pe scari ii cam displacea sa urce- nu stia exact ce contine un rucsac de alpinist. Un termos cu ceai i se paruse  insa rezonabil asa ca decisese sa-l pastreze. Cu hohotele aferente la gandul ca nu se sfieste sa-si imagineze ca s-ar catara pe munti imbracata intr-un costum care nu-i place, dar are probleme la faza cu termosul).

Alta data fusese printesa egipteana, dar inca mai considera experienta aceea ca fiind un esec. La egipteni se pricepea inca si mai putin decat la catarat, nu le cunostea defel obiceiurile, asa incat fusese nevoita sa se limiteze la a se imagina stand teapana sub toate accesoriile care denotau eleganta si clasa pe vremea aia (vazuse ea niste poze intr-un almanah) si sa manance fructe dintr-un bol. Cel mai greu ii fusese sa renunte la cafea in dimineata aia, si de atunci hotarase ca e mai confortabil pentru ea sa se limiteze la vremurile moderne, sau macar la cele in care cafeaua era o prezenta sigura. Pentru ca oricat i-ar fi placut ei sa picteze mental realitati nu putea trece peste nevoia de o oarescare coerenta in acest gen de tablouri.

Ziua care tocmai incepea avea sa fie foarte reusita. Se vedea  la mare, intr-o zi potrivit de calda, cu cafea proaspata care mirosea  grozav. Imbraca o rochie la care tinea foarte mult, isi prinse aproape neglijent parul sa nu i-l ciufuleasca vantul marin si iesi in balcon. Soarele matinal ii batea direct pe fata si ea inchise ochii savurandu-i caldura si se lasa alunecata in filosofeala.  Urma sa decida daca ii placeau mai mult zilele care se anuntau grozave inca de dimineata sau cele care incepeau banal insa frumusetea le aparea brusc in cursul diminetii, ca un cadou neasteptat.

Comments (2) »

Ce surpriza!

Azi nu am chef.

Nu am chef de ordonat si rezolvat hartii intru bunul mers al economiei (multi)nationale, nu am chef de sociale ipocrite, nu am chef de lumea din jurul meu luata asa, la modul generic.

Mi-ar placea sa ma plimb, sa conversez fabulos (si aici lista este al naibii de scurta, recunosc), sa imi scriu povestea, sa incep alta, sa visez cu ochii deschisi.

O fi grav?

Comments (2) »