Dolce far realitati inventate

Desi stia ca ar putea sa fie considerata nepotrivita in climatul socio-economic contemporan  (doamne, cat ii placea formularea asta!) recunostea fara urma de regret ca adora zilele de dolce far niente. Le astepta , le anticipa cu freamat, le gandea in detaliu si atunci cand chiar se intamplau curgerea lor era de regula alta decat in imaginatie.

Cel mai mult ii placea in zile din astea sa se joace de-a realitatile inventate. Putine persoane (dintre cunoscutii ei, desigur) se puteau lauda ca in cele cateva zeci de ani de existenta terestra (ca la unii erau doua, la altii cinci….) fusesera in asa multe feluri cum fusese ea.

Isi amintea ziua in care fusese alpinista, wow, ce fain fusese sa isi imagineze asa ceva! Urcase o stanca dubios de abrupta, la un moment dat simtise chiar ca e gata sa clacheze, insa se mobilizase si apoi…peisajul admirat de pe creasta fusese unul din cele mai grozave vazute vreodata! Inca se mai vedea in cele mai mici detalii : asezata direct pe pamantul rece, imbracata in costumul acela care nu-i placea pentru ca nu se innebunea dupa culorile inchise , obosita, fericita, cu termosul cu ceai in mana (la partea asta avea ceva dubii, ca nefiind o priceputa in ale alpinismului – in sensul ca si pe scari ii cam displacea sa urce- nu stia exact ce contine un rucsac de alpinist. Un termos cu ceai i se paruse  insa rezonabil asa ca decisese sa-l pastreze. Cu hohotele aferente la gandul ca nu se sfieste sa-si imagineze ca s-ar catara pe munti imbracata intr-un costum care nu-i place, dar are probleme la faza cu termosul).

Alta data fusese printesa egipteana, dar inca mai considera experienta aceea ca fiind un esec. La egipteni se pricepea inca si mai putin decat la catarat, nu le cunostea defel obiceiurile, asa incat fusese nevoita sa se limiteze la a se imagina stand teapana sub toate accesoriile care denotau eleganta si clasa pe vremea aia (vazuse ea niste poze intr-un almanah) si sa manance fructe dintr-un bol. Cel mai greu ii fusese sa renunte la cafea in dimineata aia, si de atunci hotarase ca e mai confortabil pentru ea sa se limiteze la vremurile moderne, sau macar la cele in care cafeaua era o prezenta sigura. Pentru ca oricat i-ar fi placut ei sa picteze mental realitati nu putea trece peste nevoia de o oarescare coerenta in acest gen de tablouri.

Ziua care tocmai incepea avea sa fie foarte reusita. Se vedea  la mare, intr-o zi potrivit de calda, cu cafea proaspata care mirosea  grozav. Imbraca o rochie la care tinea foarte mult, isi prinse aproape neglijent parul sa nu i-l ciufuleasca vantul marin si iesi in balcon. Soarele matinal ii batea direct pe fata si ea inchise ochii savurandu-i caldura si se lasa alunecata in filosofeala.  Urma sa decida daca ii placeau mai mult zilele care se anuntau grozave inca de dimineata sau cele care incepeau banal insa frumusetea le aparea brusc in cursul diminetii, ca un cadou neasteptat.

Anunțuri

2 răspunsuri so far »

  1. 1

    wind said,

    Da, buna idee!
    Azi ma gandesc sa fiu copac… sa vedem ce se intampla!
    Copacii nu fumeaza, nu beau coffee , ei doar asteapta pasari!
    Sau…?

  2. 2

    Ioana_du said,

    Depinde de copac 🙂
    Am vazut in Stapanul Inelelor niste copaci care luptau impotriva raului 🙂

    Sunt sigura ca ai fi un copac foarte gratios 🙂


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: