Archive for amintiri

Acum 8 ani pe vremea asta

Stiu perfect ca era sambata. Cred ca la ora asta (7.30) eram deja la tanti coafeza , ca primul eveniment urma sa se intample devreme. Ca sa am timp destul sa ma pregatesc pentru al doilea, ala cu rochie alba (frumusica rau, lunga, evazata si cu margarete facute de mama si cusute dragalas pe ici pe colo), biserica si invitati.

A fost dragut, am dansat intr-una, nu am mancat aproape nimic (mi-e groaza sa ma gandesc cate kilograme aveam atunci, ma mir ca nu m-am prabusit din senin nici macar o data!!! ), m-am bucurat ca „masa, dansul si felicitarile” au avut loc indoors (ca ne-a plouat aproape toata noaptea).

……….cam asta 🙂

Comments (15) »

Vama, arome si muzici

Nu stiu, nu stiu ce sa cred. As fi zis (si na, inca as zice) ca sunt unele melodii care miros a mare. Si daca imi las privirea sa alunece aiurea in coltul din stanga – sus (care pentru mine e coltul amintirilor si proiectiilor) simt miros de nisip si aud zgomotul marii. De regula e seara, si pe plaja sunt grupuri de oameni pe nisip, fiecare cu discutii si moduri de hidratare proprii. Si mai vad „ulita” dintre  „Bibi”  si „La Frontiera”.  ( Acum te-ai prins, nu mai ai niciun dubiu. Sunt in Vama Veche) . Ador vanzoleala aia. Ma rog… aia care obisnuia sa fie acum cativa ani, nu prostia umblatoare din zilele noastre. Doamne, ce fain e!

Ma intreb insa ….. Melodiile alea miros a mare chiar in halul asta, sau sunt eu pe veci legata sufleteste de o anume atmosfera? Nu de alta, dar …. sunt o gramada de cantece care ma duc cu gandul acolo no matter what.

Comments (6) »

Ceva vechi si dragut

Asta este o intamplare pe care mi-am amintit-o …. nici eu nu stiu cum si de ce taman acum.

Era acum ceva vreme, era frig afara si o asteptam pe colega mea sa mergem impreuna la birou. Era foarte devreme, iar pe straduta pe care asteptam era intuneric si treceau foarte rar masini.

La un moment dat a traversat catre mine un nene, si cand  a ajuns in dreptul meu a desfacut palma, intinzand-o catre mine. Avea acolo cateva bomboane invelite in ambalaj colorat. „Multumesc, dar ….” am ingaimat eu, dar el a intins palma mai aproape de mine. „Te rog, serveste!”

Am luat o bomboana, am zambit si am multumit frumos 🙂

Nu imi dau seama daca am mai povestit asta pe undeva, se poate. Mi-am amintit-o acum din nou. Probabil din disperarea de a vedea/simti/trai si lucruri (chiar daca unele din memorie) frumoase .

Comments (10) »

Casa bunicilor

Se apropie Craciunul!

Oricum mi-ar fi viata de-acum inainte, orice surpiza (buna sau rea) mi-ar aduce Craciunul , in sufletul meu sarbatoarea asta va insemna casa bunicilor.

Vanzoleala incepe inca de dimineata. Ne pregatim, ne imbracam de sarbatoare, verificam sa nu uitam niciun cadou si …. pornim!
Prima oprire este la biserica Sf. Elefterie, unde aprindem lumanari si ma gandesc de fiecare data la bunica cealalta, cea pe care nu o mai am, cea care a insemnat o gramada de dimineti si seri si sarbatori ale copilariei mele. Am impresia ca daca ma gandesc la ea va simti bucuria noastra, si va fi si ea cu noi de Craciun.

A doua oprire…. casa bunicilor!

Desi de cate ori mergem la bunici intram pe usa de la bucatarie, de Craciun se intra in casa pe usa din fata! Ne salutam de parca nu ne-am mai fi vazut de o gramada de vreme, apoi mama sau tata inmaneaza bunicii cadourile puse toate intr-o punga (discret! pentru ca in mod tacit s-a decis ca nimeni nu STIE ca acolo sunt cadouri, nimeni nu STIE ca am plecat cu ele de-acasa!) si …intram in casa.

Masa este intinsa, pentru ca suntem multicei! Sunt bunicii, sunt unchiul, matusa si varul meu, suntem eu si sora mea (si de ceva ani sunt si sotii nostri si apoi si fetitele), sunt parintii mei … Si poate cine stie, poate mai vine cineva, ca doar e Craciunul!
Asa ca masa este intinsa si aproape aranjata. Aproape, pentru ca la ultimele detalii participam mereu cu totii. Fiecare aseaza ceva, orneaza altceva, despacheteaza bunatati ….. ba unii din noi chiar le si gusta! Nu putem pune orice pe masa de Craciun!

Dupa ce ne-am adunat cu totii incepem , absolut invariabil, aceeasi discutie : „OARE VINE MOSUL ANUL ASTA?”
Si ne tot intrebam, si presupunem, si aruncam cate un ochi pe fereastra in timp ce rontaim pe ascuns („cum!??! inainte de masa?!??!”) bomboane din brad.
Bunica ne aduna pe toti langa brad si ne pune sa cantam colinde, in timp ce ea se strecoara pe usa din bucatrie, iese in curte si suna la usa din fata. Pana sa ne dezmeticim noi din „surpriza” ea e inapoi. Deschidem usa si …..pe prag gasim un sac maaaaare de iuta in care sunt o gramada de cadouri.
„Cand a venit, mai? Tu l-ai vazut? Incredibil, dar nu m-am dezlipit nici macar o secunda de la fereastra! Extraordinar, cum a putut sa se strecoare!”
Apoi incepe agitatia maxima in jurul sacului. Fiecare isi primeste cadoul in exclamatii de incantare, si apoi il prezinta celorlalti ca pe un trofeu.
Incetul cu incetul zgomotul din jurul bradului se muta in sufragerie, la masa.
Pe patul urias din dormitorul cu bradutul fetele isi imprastie, incurca si descurca darurile.

Nu stim niciodata cand trece ziua.
Cand ajungem apoi fiecare la casele noastre oftam usor, intre bucurie si tristete. Bucurie pentru ca ne-am mai strans toti si anul acesta, tristete pentru ca ….. intr-un fel pentru care nu exista explicatie stiintifica, ziua de Craciun e cea mai scurta din an!

Dar exista „la anul”, nu-i asa?

Comments (3) »

Despre iubire

Ciudat rol joaca uneori coincidentele in viata noastra….

Prima mea mare iubire a stat sub semnul coincidentei.Era in vara unui an …. in care terminasem clasa a 6-a si un tren ma indrepta, impreuna cu ai mei, catre mare. Imi amintesc ca distractia preferata in drumul cu trenul era privitul pe fereastra, de pe coridor. Acolo am simtit prima data fiorii dragostei, manifestati intr-un schimb de ochiade cu EL. Eram maturi, fireste, si ne priveam discret in timp ce fiecare vorbea cu altcineva…. La coborarea din tren am schitat un gest de ramas bun, retezat, transformat intr-o aranjare a parului cu mana. Mi-a raspuns si el, tot retezat…. A fost prima comunicare non-verbala de acest gen…

La reinceperea scolii i-am povestit cu lux de amanunte prietenei mele drumul ala catre mare, si i-am dat tanarului meu aer de poveste . Ce interesant ni se schimba imaginea ideala a printilor de-a lungul vietii ! Printul primei mele iubiri era blond, cu ochi albastri si clari ….. Acestea erau dealtfel singurele detalii reale pe care mi le-as fi putut aminti despre el… Nu retin ce calitati deosebite i-am atribuit atunci, dar complicata increngatura de coincidente care ne este uneori viata m-a facut sa-l regasesc intamplator pe coridoarele scolii…. Era la a 7-a D (parca), era la fel de blond, cu privirea la fel de albastra cum i-o retineam ….

Ne-am declarat apartenenta sufletelor printr-un schimb de biletele intermediat de un coleg binevoitor…..

Isi amintea si el drumul cu trenul! Si il chema Horia…

Ne-am iubit strasnic timp de un an (scolar! ), si am atins cote nebanuite ale intimitatii atunci cand, intr-o dupa-amiza, ne-am tinut cateva minute de mana ….

Viata insa ne-a despartit …. Eu ma inscriam la Iulia Hasdeu, el vroia sa “se faca” bucatar…. Era clar, destinelor noastre nu le fusese dat sa se impleteasca vesnic … In vara de la sfarsit de a 7-a m-a si inselat intr-o tabara, cu o colega mai inalta decat noi doi la un loc, pe care am urat-o strasnic timp de cateva (sfasietoare) zile….

Apoi mi-am revenit…. Am decis ca viata merge mai departe ….

Leave a comment »