Archive for constatari

Despre distante

Din nou am constatat ce efect aparte are distanta asupra mea. Ma rog, foarte posibil si asupra altora, nu am destule argumente cat sa pozez in genul asta de cunoscator. Asa incat vorbesc doar despre efectul avut asupra mea.

De cate ori plec, chiar si  pe distante si perioade scurte, am sentimentul ca las in urma mea nu numai un spatiu fizic ci si unul emotional. Daca am vreo apasare sau vreo nemultumire distanta le atenueaza cumva, sau macar le amana.  Sunt constienta ca ele inca exista, le stiu, le vad, sunt tot ale mele insa le percep ca fiind cumva agatate intr-un cuier aflat la mare departare de mine.

Cand revin pe meleagurile obisnuite revin si acele apasari amanate. Si atunci ma intreb daca sunt oare ele superficiale, nelegate in fond de ceva profund din mine? Sau asa se manifesta pentru oricine, se prefac ca sunt mai putin sacaitoare cand esti departe de focarul de infectie  dar revin la ce obisnuiau sa fie odata ce te intorci ?

Si in afara de asta, odata revenita de peste mari si tari (sau doar de peste o apa mica si vreo cateva sate) constat ca lucrurile, intamplarile si oamenii lasati acasa sunt la fel, indiferent cat am eu sentimentul ca s-a schimbat universul in timpul scurtei mele distantari.

Anunțuri

Leave a comment »

Constatari de zilele astea

  • Din ce in ce mai mult ma deranjeaza prostia, marlania, auto-suficienta unor indivizi care se cred (ca nu se poate altfel, nu?) buricul pamantului. Singurul mod in care pot riposta la asa ceva este prin rautati, rea vointa. Nu stiu daca baga sau nu la cap omuletii astia ceva, insa eu ma simt cat de cat impacata ca macar am protestat. In felul meu, cu armele mele.
  • E incredibil cat ma pot simti de obosita. Si psihic (cred ca e mai mult sila decat oboseala, desi de la un punct incolo una duce la alta) , si fizic. Am scurte perioade in care ma simt mai ok, si atunci aleg inteligent sa mai trag de mine un pic. Ca na, daca mai e loc …. Si invariabil ajung rapid la o stare de oboseala si mai crunta. Parca as fi intr-un scenariu (da, termen tehnic pour les connaisseurs) din care nu pot, nu stiu cum sa ma desprind. Si iata cat de nejustificata e pretentia mea de a invata  unii si altii din propriile greseli. Nici eu nu o fac, se pare.
  • Sunt cateodata perioade in viata mea in care una din cele mai greu de suportat chestii mi se pare a fi sa nu am cu cine sa vorbesc. Sau ma rog, nu neaparat cu cine, cat mai ales sa nu am cum. Ceea ce intr-un fel e cam acelasi lucru.

Leave a comment »

De ce imi place Roz-pop-rock

In afara de motive normale gen stil, ritm etc, Pink imi place nebuneste azi si pentru doua idei din textele ei. Iata-le: 

I’m crying here, what have you done?! (din „Just like a pill”) si  How did i become so obnoxious? What is it wiht you that makes me act like this? (din hiperdifuzatul – mi se pare mie – „Don’t leave me” ).

De fapt am gresit cand am spus ca sunt doua idei. E o singura idee, spusa in doua feluri aproape diferite. El e vinovat pentru ca ea se comporta necorespunzator, si daca ea plange inseamna ca el a facut ceva aiurea. Scurt, fara doar si poate. Daca in atitudinea ei  ceva e gresit e din cauza ca el a facut ceva gresit. 

Azi mi-e afurisit de draga pentru chestia asta.

P.S. pentru macho-man-ii care ar putea ajunge sa citeasca randurile astea si care ar face imprudenta de a comenta, cu orgoliul sifonat : DON’T !!! NOT TODAY !!!

Leave a comment »

Un f….ing beliveble!

Scuzati franceza, dar sunt inca in fibrilatii dupa AC/DC – ul de ieri.

A fost superb sa vad asa multi oameni de 50 de ani si peste topaind si cantand, atmosfera a fost fabuloasa, a fost aglomerat de ne-am cam calcat in picioare, sonorizarea a fost de nota….. habar nu am cat, mult de tot. Cred ca e primul concert la care am fost care s-a auzit atat de bine.  Nu mai zic nimic despre spectacol, lumini, si cu atat mai putin despre muzica.

……………… fuse si se duce the best concert ever, so far.

Comments (4) »

Figuranta cu stil

Recitind o postare de-a mea de zilele trecute gasesc aceasta superbissima fraza in incheiere : Daca va vine vreo idee va rog, vorbit-mi tare. Ia recititi, s’il vous plait, cu voce tare ! Si inca o data! Ati vazut? Ditamai aliteratia ! Si intrucat stiu cu siguranta ca nu am comis-o cu intentie nu pot trage decat o concluzie: subconstientu’ meu e stilist in figuri! Sau figurant de stil.

DIXIT

Leave a comment »

Despre mine relationand cu ceilalti

Din mai multe motive adunate si variate am ajuns sa reflectez in legatura cu critica . A critica si a fi criticat. A, eu.

Nu ma apuc sa brodez pe tema criticii constructive, a arhi-cunoscutului puternic pas inainte pe care il faci in urma unui sut care nu te omoara. M-as simti de parca as scrie articole proaste in reviste ieftine. Ma gandeam numai cat de mult conteaza pentru mine, in afara de felul in care sunt criticata, persoana din partea careia vine critica. Si ce traseu sinuos cu efect la fel poate avea o critica venita din partea cuiva care nu poate/nu vrea sa imparta si vorbe bune.

S-a intamplat sa primesc un bobarnac. Meritat sau nu ………asta e alta discutie, tine de interpretarea pe care o da fiecare unei intamplari anume. Nu ma refer acum la bobarnacul in sine, ci la efectul lui si la persoana care l-a emis. Am tot stat sa ma gandesc, m-am straduit sa-mi amintesc ceva, un moment, o situatie, o atitudine de-a mea indreptata direct catre persoana asta care sa-mi fi adus fara sa cer o apreciere din partea ei. O apreciere clara, exprimata la fel de verbal si fara echivoc ca si bobarnacul. Un feed-back pozitiv care sa fi venit pur si simplu si de care sa ma pot bucura si mai mult pentru ca a venit nesolicitat. Si zau ca nu-mi amintesc.

Nu inseamna nici ca am primit asa ceva nici ca nu am. Daca am, faptul ca nu imi amintesc spune cate ceva. Fie au fost foarte putine si se pierd intre multele bobarnace mai mici sau mai mari din aceeasi directie, fie au fost exprimate mai slab decat bobarnacele, fie nu au fost, punct. Ultima varianta imi pare extrema si tind sa nu o accept totusi. Insa faptul ca nu imi amintesc acum, punctual, o situatie in care sa fi primit o lauda pentru ca am facut sau am zis ceva catre cineva anume ramane asa, undeva, la nivel de stare si traire.

Se intampla ca persoana sa fie cineva pe care apreciez mult, la care tin, pe care respect, de la care as avea multe de invatat. Asta in teorie, asta cu invatatul. Si ajung la ce vroiam sa spun de fapt. Ca remarc acum ca din bobarnacul asta nu invat nimic bun. Pentru ca il consider nedrept, pentru ca au fost multe, pentru ca aleg sa nu invat nimic bun. Asta mi se pare cel mai grav. As putea invata ceva, imi dau seama si ce anume, insa aleg sa nu o fac. Sa resping invatatura, sa consider persoana asta ca fiind un caz izolat, aparte, de la care mi-as pierde vremea daca as extrapola.

Nu e ca as contabiliza ce dau si ce primesc, este in firea mea sa dau si ma simt bine cand o fac. Nu e nici ca primirea de bobarnace ma va impiedica sa mai dau orice simt eu ca dau bun, si ma lasa rece ca unora le va suna a masochism treaba asta. Este faptul ca mi-as fi dorit aprecierile alea, si faptul ca acum nu mi le amintesc ma face sa resping ceva ce poate a avut rost.

Si nu-mi place deloc treaba asta cu respingerea. Sper ca e doar o reactie copilareasca de suparare si ca mai tarziu voi putea privi situatia altfel.

Partea buna a intamplarii de azi (pentru ca da, exista una) : acum cateva saptamani chestia asta m-ar fi zdruncinat destul de serios; acum …. e doar o situatie care merita atentie, da, insa nu mi-a sters niciun zambet.

Comments (4) »

Cu tehnologia inainte catre un viitor luminat de becuri

Logandu-ma (sic!) eu in ast week-end care tocmai a trecut la Carteacufete vad la profilul unui prieten o poza noua. Curioasa din fire ma gandesc ca poate si-a pus mai multe poze noi, asa ca intru pe profilul lui si ma plimb un pic pe-acolo. Si zaresc cu coltul ochiului (tu, Doamne! ce ti-e si cu zaritul asta si cu colturile de ochi!) lista lui de prieteni, din care m-a izbit (tot in ochi! ) un nume. Ma auto-invit acolo (am admis deja ca sunt curioasa) si … in fine, aflu lucruri. Despre numele respectiv, plus despre alte cateva nume legate de el.  Erau chestii despre care chiar ma intrebasem zilele trecute, si mai intrebasem si pe altii cautand raspuns, dar nu am gasit. Si il gasesc asa, in felul asta …. Si ma intreb daca nu cumva tehnologia asta moderna (sau tehnica, ce o fi ea) a facut lumea mai mica si mai lipsita de mistere. Da, stiu ca era o informatie pe care imi doream sa o aflu, am aflat-o si m-am si bucurat teribil (era o veste buna de tot), insa dincolo de asta m-am intrebat asa, cam intr-o doara, despre cate aflam despre ceilalti si mai ales despre cum aflam. Si ma mai gandeam ca la naiba! ce rost au evolutia spirituala sau dorinta de a comunica non-verbal, prin intuitie si simturi (da, am eu dorinte din astea) daca Albumucufete face asta pentru noi.

In ciuda unei vesti super bune pe care am aflat-o si pentru care inca ma mai bucur m-am simtit , la nivel de ticait interior, ceva mai saraca. Na voila disonanta cognitiva. Nu e asta o tampenie ?!?

Comments (3) »