Mai, sa stii ca nu!

ianuarie 30, 2012 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

Nu am chef ca dreptul meu sa fie egal cu dreptul lui.

 

De ce ar fi?! Dreptul meu e mai mic, mai elegant, mai gratios, mai usor de incaltat in botine cu toc care se asorteaza ad-mi-ra-bil! cu poseta si esarfa dar care la sfarsitul zilei ma fac sa plang de….asa, ca asa mai plang eu din cand in cand :D.

 

Si apoi dreptul meu, stangul si daca ma gandesc bine intreaga eu imi permit sa imi pun intrebari vitale in fata unui sifonier deschis din toate usile lui si care desi aparent nu are niciun secret fata de mine devine foarte des dubios de misterios. Si e simpatic asa, ca stare.

Ca sa nu mai pomenim ca gratiosul despre care vorbeam mai devreme nu exclude (ba cred ca dimpotriva! ) existenta unei anumite imprastieri care, fie vorba intre noi, este adorabila. Ca pana la urma sa asezi intr-o poseta mica o gramada de chestii importante intr-o ordine desavarsita si apoi sa constati ca siragul de chei este tooooocmai la fund, si atunci trebuie intai sa rascolesti totul si apoi sa pui la loc intr-un fosnet familiar la 6.30 dimineata cand el inca mai doarme nu poate fi decat…nu-i asa? adorabil!

 

Ah, si partea care imi place cel mai mult! Eu pot fi nerezonabila! Asta este o insusire care la el ar fi neplacuta rau, pe cand la mine comes with the territory!

 

Si pe bune ca as mai gasi multe argumente, doar ca nu cred ca sunt necesare. E limpede deja de ce nu imi doresc ca dreptul meu sa fie egal cu al lui.

Pentru ca este mai egal deja!!! 😛