The VOCEA against Infractorul

septembrie 21, 2012 · Înregistrat sub R.A.T.B.

Ieri dupa amiaza in RATB (cum alftel?! Ia sa creez eu o categorie de posturi numita RATB – done!) stateam inghesuita ca naiba (again, cum altfel?!?) asteptand nerabdatoare sa ajung acasa, cand dintr-o data aud VOCEA.

“Infractorul nu iti zambeste tie, infractorul zambeste bijuteriilor tale!” a tunat VOCEA, iar eu am impietrit. Bine, in aglomeratia aia nu prea ma miscam oricum, dar…..na….. Am privit cu grija in jurul meu, atenta sa observ daca imi zambeste cineva, pentru ca imediat sa imi dau seama cata atractie emana bijuteriile mele. Slava Domnului, atat eu cat si ele eram safe, nimeni in autobuzul ala nu zambea. Nu stiu daca inainte de VOCE situatia statuse altfel, deci nu pot aprecia daca am fost vreo secunda in pericol.

VOCEA a mai ordonat sa lasam bijuteriile acasa, sa vedem ce facem cu telefoanele mobile si cu gentile, astfel incat infractorul sa nu fie tentat.

ATENTIE, BAIETI: Daca vedeti prin RATB (daca, pentru ca probabil in curand nu va mai circula nimeni pe niciunde, daca tasneste de undeva infractorul?!) vreo fata care va place si vreti sa ii zambiti…..s-ar putea sa fie nasol.

Mai bine va asigurati in prealabil ca nu poarta bijuterii, nu are geanta si nici telefon.

Salut pe aceasta cale initiativa Politiei romane, care a gasit o metoda buna de prevenire a  infractionalitatii. Pentru ca varianta cu “patrulam, supraveghem, suntem atenti, ii prindem si ii pedepsim conform legii” e doar pentru filmele politiste. Adicatelea fictiune.

Comments (2) »

Cu un om de mai multe feluri

martie 2, 2012 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

Ristorantele de la parterul multinational are printre angajati o fata care poate fi inclusa la categoria not so normal atat de catre specialisti cat si de (sau poate mai ales de) omul de rand. Mi-a fost usor sa o tin minte, ei imposibil sa ma retina dintre toate figurile pe care le vede zilnic si in treacat, asa ca nu ne salutam. Dincolo de aspectul si privirea care dau de banuit tanara obisnuieste sa discute absurd si intens cu toata lumea si cu nimeni prin RATB-urile in care ne-am intersectat de vreo doua – trei ori in drum spre casa.

Ieri dupa-amiaza ne-am nimerit  in acelasi 335, stateam fata in fata pe una din banchete. Eu priveam cam absenta pe geam, ea discuta cu universul ca de obicei. Ne-a anuntat pe toti ca este nervoasa, iritata, ca ii vine sa pocneasca pe cineva ca sa se descarce……si tot asa timp de minute bune.

Pe undeva pe la televiziune si-a facut simtita prezenta una din migrenele mele célèbre, si am inceput sa-mi masez fruntea si tamplele mai mult in scop placebo decat din alte motive.  Si atunci tanara noastra a inceput sa se scotoceasca prin sac si mi-a intins  hotarata o folie de algocalmin. Preintampinand cumva refuzul meu politicos a insistat sa iau o pastila “sa o am acolo”, sa imi treaca durerea de cap.

Mi s-a mai intamplat o singura data un gest similar, intr-o dimineata cand plecam foarte devreme catre birou si un domn mai in varsta mi-a intins palma plina cu bomboane in ambalaj colorat. Asa, din senin.

Nu vreau sa pretind aici ca trag invataminte mirobolante despre atentia venita din partea unui om altfel destul de marginalizat social, vreau doar sa povestesc intamplarea pentru ca nu vreau sa o uit.

Leave a comment »

Viata dintre alei (2)

februarie 27, 2012 · Înregistrat sub Obregia

Facand privirea roata prin incapere regina Romaniei si a Bucurestiului ne-a binecuvantat pe toti privindu-ne binevoitor. Ca o regina, deh! Apoi a facut o reverenta maiestuoasa si a iesit pe usa in aplauzele noastre, ale supusilor.
Cand am plecat ea era in hol, asezata pe un fotoliu si privind in gol, absenta. I-am zambit a recunostere, si zambetul pe care mi l-a intors a fost frumos, dintr-o data treaz, bucuros si lung. Ne-a facut cu mana si i-am imitat si noi gestul, si am plecat de acolo cu gandul ca uneori fericirea cuiva sta intr-o fluturare de mana.

Leave a comment »

Mai, sa stii ca nu!

ianuarie 30, 2012 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

Nu am chef ca dreptul meu sa fie egal cu dreptul lui.
 
De ce ar fi?! Dreptul meu e mai mic, mai elegant, mai gratios, mai usor de incaltat in botine cu toc care se asorteaza ad-mi-ra-bil! cu poseta si esarfa dar care la sfarsitul zilei ma fac sa plang de….asa, ca asa mai plang eu din cand in cand :D.
 
Si apoi dreptul meu, stangul si daca ma gandesc bine intreaga eu imi permit sa imi pun intrebari vitale in fata unui sifonier deschis din toate usile lui si care desi aparent nu are niciun secret fata de mine devine foarte des dubios de misterios. Si e simpatic asa, ca stare.
Ca sa nu mai pomenim ca gratiosul despre care vorbeam mai devreme nu exclude (ba cred ca dimpotriva! ) existenta unei anumite imprastieri care, fie vorba intre noi, este adorabila. Ca pana la urma sa asezi intr-o poseta mica o gramada de chestii importante intr-o ordine desavarsita si apoi sa constati ca siragul de chei este tooooocmai la fund, si atunci trebuie intai sa rascolesti totul si apoi sa pui la loc intr-un fosnet familiar la 6.30 dimineata cand el inca mai doarme nu poate fi decat…nu-i asa? adorabil!
 
Ah, si partea care imi place cel mai mult! Eu pot fi nerezonabila! Asta este o insusire care la el ar fi neplacuta rau, pe cand la mine comes with the territory!
 
Si pe bune ca as mai gasi multe argumente, doar ca nu cred ca sunt necesare. E limpede deja de ce nu imi doresc ca dreptul meu sa fie egal cu al lui.
Pentru ca este mai egal deja!!! 😛

Comments (1) »

Poveste cu RATB si un caine

ianuarie 28, 2012 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

La patiseria din statia de autobuz de la televiziune stateau la coada o doamna si un catel.

Sa ne intelegem, nu erau impreuna! Doamna era serioasa, corpolenta si incotosmanata iar catelul era un maidanez tanar si bucuros-tremurator. La cea mai mica miscare a doamnei se misca si catelul, si m-am intrebat ce il face pe el asa de sigur ca va primi ceva. Poate doamna ii adresase cateva cuvinte de incurajare, poate il si mangaiase, cine stie?! Catelul insa era convins ca e norocos si tot comportamentul lui nonverbal (hi hi hi! 😛 ) indica nerabdarea cu care astepta sa se concretizeze pleasca pe care o astepta.

Dupa un minut-doua doamna a terminat de targuit, iar catelul nostru a inceput sa dea …as fi zis ca din coada, dar parca dadea din toata partea din spate, coada fiind doar un accesoriu… Doamna a manipulat continutul pachetului si a extras de acolo o bucata de covrig pe care a intins-o cu bunavoita tanarului nerabdator. Acesta si-a intins gatul cu gratie, a adulmecat oferta si….a ramas ca traznit. Covrig?!? I mean really…..covrig, cucoana?!?! Pentru asta am asteptat eu aici, pentru o mana de carbohidrati sau ce or fi aia, nesanatosi pentru tine si nesatisfacatori pentru mine??? Doamna noastra nu numai ca a lasat bucatica de covrig pe jos, dar a ales sa ignore complet refuzul tanarului rupand inca o bucata pe care a lasat-o langa prima. Apoi s-a intors un pic parand a spune daca ti-e asa foame sa faci bine sa mananci ce iti dau! si s-a indepartat.

Catelul a ramas privind in urma ei usor nedumerit. Iarna grea, monser…..a oftat el, si punandu-se in sezut a inceput sa priveasca in zare…….

Leave a comment »

Viata dintre alei (1)

decembrie 8, 2011 · Înregistrat sub Obregia

Maruntel, uscat si cu o figura joviala batranelul de 80 si ceva de ani diagnosticat cu dementa nu stiu de care face ochii roata curpinzandu-ne cu privirea si intreaba:

-Ati vazut vreodata vreun inger?

-Da! ii raspunde o colega de-a mea.

-Ati vazut…unde? In poze, nu? continua el firesc.

-…da…in poze…, raspunde colega usor sovaitor.

-E!! Eu l-am vazut de-adevarat! M-am dus intr-o noapte sa ma spal, si a cazut de sus (n.m. fie o spartura ceva de la alt etaj fie omul nostru delira) niste apa care m-a udat fleasca. Ce mi-a trecut prin cap sa fac a fost….sa ma bag inapoi in pat! Va dati seama ca aveam pijamaua uda, am udat asternutul….puteam sa mor! Dar dintr-o data am vazut un inger care a venit si mi-a schimbat pijamaua, mi-a pus asternut uscat, si m-am gandit ………..ia uite mai, ce inger de treaba!

Comments (3) »

Logici imbatabile

septembrie 30, 2011 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

Povestindu-i ieri lui Liviu ca Bia a facut un desen pentru care se temea ca va primi (IN)SUFICIENT intrucat colorase cam cu prea mult albastru planeta pamant care este am ajuns la concluzia ca situatia planetei este albastra.

Iar aseara am descoperit (da!!! sunt o descoperitoare!!) sigla de la Mozilla, fapt ce a generat urmatoarea discutie savanta:

EU:

Ieri am descoperit o mare chestie, si ard de nerabdarea de a o imparti cu tine.

Stiai ca sigla de la Mozilla este de fapt un glob pamantesc (albastru, da? 😀 ) pe care se incolaceste o vulpe?

(spre linistea ta vei spune acum ca nu, nu stiai).

Well……afla dar ca sigla de la Mozilla reprezinta un glob pamantesc albastru pe care se incolaceste o vulpe . Portocalie.

Cum abia aseara am observant chestia asta rezulta ca pana aseara aveau alta sigla.

Logic, nu? 😀

EL:

evident.

ba mai mult: astia au facut schimbarea de logo cu ditamai rebrending TOCMAI pentru a justifica / sprijini / atentiona corectitudinea desenului… din discutie. a ajuns la nivel mondial dilema. e albastra situatia pa pamant ori ba?

Dupa asta, eu EU:

Da, este evidenta motivatia schimbarii de logo.

 Discutia este probabil in desfasurare la nivel international, nu s-a ajuns inca la nicio concluzie.

Specialistii in domeniu nu au ajuns la un consens intrucat inca nu s-a decis a cui parere sa aiba mai multa greutate: cea a specialistilor in chestii pamantesti, cea a desenatorilor cu sau fara albastru sau cea a zooologilor specializati in vulpi in general si in vulpi portocalii in special?

Ba mai mult decat atat, ziarele de scandal au avansat ideea ca albastrul planetei ar fi de la apa (ipoteza nefundamentata stiintific dar cu mare trecere in randul populatiei ….de rand), alertand astfel asociatiile de protectie a animalelor in general si a vulpilor portocalii in special, pentru ca stim cu totii ca vulpile nu inoata.

 Sau nu stim?!

In mod firesc, EL :

stim sau nu stim, vulpile nu inoata. fara sa stim sau sa nu stim.

acum trebuie sa apara o asociatie de protectie a apei!

 cat despre cadouri… surubelnite, becuri, izolir-band… carioci… 😀

La care finalmente EU :

Societatea de protectie a apei va fi in curand infiintata, si va protesta impotriva asocierii apei cu planeta.

Gurile rele din ziarele de scandal vor zice ca de fapt oful lor ar fi asocierea apei cu vulpile , in special cu cele portocalii, dar nu vor avea dovezi. Pentru ca vulpile nu inoata, indifferent daca stim asta sau nu.

Lupta lor fatisa va fi deci impotriva asocierii apei cu planeta.

Vor aparea si societati impotriva societatii de protectie a apelor. Inarmate cu surubelnite si izolirband ele vor monta (si presupun ca vor si izola) niste panouri in care sa faca lumii cunoscut faptul ca vulpile in general si cele portocalii in special sunt animale de casa care, indifferent de ce stim noi, nu inoata. Panourile vor fi frumos evidentiate cu becuri colorate cu carioca si plasate la orice intersectie, catusi de mica.  In zonele cu pricina va fi interzis totusi accesul vulpilor.

Asa, preventiv, pentru a preintampina proteste din partea societatilor de protectie a panourilor.

 Aaaa….Despre ce vorbeam? 😀

Deci da. cam asta …. 🙂

Comments (2) »

Heavy metal roz

august 17, 2011 · Înregistrat sub Bianca

Atat de tare m-au amuzat istoriile lui Blo incat mi-a venit pofta sa mai racontez si eu de-ale Biancai. Macar ca sa le mai citesc eu ocazional cand intru pe-aici.

In week-end i-am luat Biancai un inel cu pietricica neagra pictata cu o floare. E inel de rockerita! i-am zis eu mandra. Dupa care am continuat in stilul meu intelept despre care stim cu toii ca ma caracterizeaza: Moah, si sa vezi ce fain ar fi sa iti fac si unghiile negre, si sa iti cumpar si haine din astea potrivite (eram intr-un magazin de asa ceva, deh……). S-a amuzat ea un pic la ideea asta , s-a  uitat la bratarile alea cu tinte de tot soiul, la bandane, la toate minunile de accesorii….am plecat acasa.

Ieri am sunat-o din autobuz, sa mai stam la o palavra.

–Auzi mami? zice ea. Dar buzele pot sa mi le fac neghre?

–Aoleu, nu! icnesc eu.

–De ce nu? intreaba ea pe ton firesc.

–Pentru ca sunt o oroare! Unghii negre ok, dar buze…….e ingrozitor!

–Hm, ok! Dahr atunci vhreau haine neghre. Si pahrul vhreau sa mi-l vopsesc in ………RHOOOZZZZZ, si sa imi stea asa, in sus!

Yeap, that’s my heavy metal girl!!

Leave a comment »

Exercitiu de indemanare

iunie 18, 2011 · Înregistrat sub cai verzi pe pereti

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi …stiti voi…. A fost odata, zic, un ceas desteptator foarte intristat de soarta lui predestinata.

Provenea dintr-o familie buna de ceasuri desteptatoare care servisera la viata lor persoane foarte importante . Bunica lui dinspre tata lucra pentru o printesa (e drept ca in dizgratie, dar sangele albastru apa nu se face ), varul lui primar lucra pentru un director de corporatie, unchiul lui lucra la banca iar tatal lui trezea de-a dreptul un ministru! Cel mai neinsemnat post era cel al unui var dinspre mama, care lucra ca simplu functionar intr-o multinationala , dar si lui tocmai i se revelasera frumoase perspectice de avansare. Numai personajul nostru nu lucra niciunde si, mai rau decat atat , nici nu isi dorea sa o faca!

Adevarul adevarat este ca pur si simplu detesta sa dea trezirea. I se parea o adevarata meschinarie sa tulbure somnul exact atunci cand e mai dulce, sa strice visele frumoase despre care auzise ca apar uneori dimineata.  Parintii lui au avut rabdare atat cat au putut, dar cand au vazut ca amicul nostru nu are de gand sa urmeze frumoasa linie profesionala trasata de familie au inceput sa se ingrijoreze. Au facut cu el exercitii, i-au zugravit viata de destaptator in cele mai placute tonuri de gri de care erau ei in stare, ba au recurs chiar si la amenintari! In zadar insa, personajul nostru nu accepta niciun post din cate i se oferisera.

Suparat de asa o viata si satul sa-si mai vada rudele ingrijorate din cauza lui ceasul nostru a decis sa plece de-acasa si sa se descurce singur . Degeaba i-au explicat parintii lui ca lumea e mai complicata decat pare si ca daca nu e atent la cele 12 ore si ceva mai multe minute ii va fi foarte greu sa razbeasca , el a ramas ferm in hotararea lui , si-a luat toate economiile pe care le facuse si a plecat.

S-a angajat pentru o vreme la o cafenea, si acolo pareau sa fie lucrurile mai relaxate. Statea seara pana tarziu bucurandu-se de discutiile faine dintre clientii cafenelei, insa nu i-a mers bine pentru prea mult timp. Seful lui il punea sa sune mai devreme decat s-ar fi asteptat el, indiferent de ora culcarii. Trebuiau treziti lucratorii cafenelei , care la auzul suneriei lui sareau din pat mormaind si se indreaptau catre bucatarie ca sa spele vasele ramase de cu seara. Iar amicul nostru detesta, printre altele, si sa fie bombanit. Mai ales pentru ceva ce nu facea deloc cu convingere.Asa ca si-a luat ramas bun si a plecat.

A mai incercat diverse slujbe dar in nicio parte nu-si gasea locul. Intr-o zi, pe cand se plimba necajit si cu limbile in vant pe malul unui rau, s-a impiedicat de o pensula si s-a rostogolit cat era el de rotund. Sau poate tocmai de aia. S-a oprit din tumba rusinoasa langa o glezna delicata inconjurata de o bareta subtire de pantof. Era glezna stapanei pensulei, care se simtea cumplit pentru neplacutul accident pe care il oarecum provocase. L-a ridicat pe amicul nostru plimbaret si l-a privint lung , zambindu-i.

„Ei, dar stii ca esti interesant?” a exclamat ea cu o voce surprinzator de copilareasca. „De mult nu am mai vazut un ceas desteptator asa ca tine, lumea prefera acum alarmele telefoanelor mobile! Am sa te iau acasa  daca vrei , insa am o singura conditie de pus: niciodata, dar ABSOLUT niciodata sa nu indraznesti sa suni! Eu nu am ora anume de trezit si nici program de urmat. Poti fii ceasul meu numai asa, ca sa nu par chiar complet de pe alta lume”.

Ceasul din povestea noastra a crezut atunci ca viseaza. Sau ca in rostogolorea lui s-a lovit rau la cap si acum halucineaza. Insa tanara pictorita l-a dus acasa, l-a curatat si l-a asezat la loc de cinste pe un dulap, langa o rasnita de cafea care nu functiona si un patefon fara ac.

Si de atunci a inceput pentru el viata. Se trezea si adormea cand avea chef, vedea cele mai frumoase picturi si era martor la niste discutii intre stapana lui si prietenii ei pictori care i-au adus in curand foarte multe cunostiinte despre arta. In curand stapana lui s-a casatorit cu unul din pictori, iar ceasul a devenit jucarie pentru vreo doi copilasi care l-au colorat cu uleiurile parintilor ca niste adevarati viitori pictori ceea ce dealtfel si erau.

Dupa atatea framantari si cautari prietenul nostru era fericit.

 

 

Comments (5) »

Gata, m-ati prins!

iunie 2, 2011 · Înregistrat sub alb negru sau in culori

Si oricum as fi recunoscut si eu, daca nu cumva am mai facut-o deja.

Imi place sa fiu rasfatata,  ador sentimentul de copil colorat pe care il am cu astfel de ocazii. Ce ….. neobisnuit, nu ? 🙂

Ieri stateam cumintica si imi luam pranzul in cafeteria multinationala cand mi s-a intamplat un foarte simpatic schimb de SMS-uri cu subiect central de sezon. Rosu, aromat si fructat. Si intr-unul din SMS-uri eram intrebata daca nu cobor 4 etaje corporatiste pentru niste capsuni , „acum-acum”.

Nu-i dragut? Si, culmea coinicidentei , Daniela era imbracata in fix aceleasi culori ca si mine . Asortate amandoua cu capsunile care, by the way, au fost delicioase 😛

 

Comments (2) »

« Previous entries
Pagina următoare »