Archive for Uncategorized

Leapsa cu rock

Sau cel putin asa a cerut Dani. Muzici rock care trezesc coiotul din mine 😛 . Daca e vorba despre coioti in plina verva e clar pentru oricine ma cunoaste ca numai un singur fel de rock ma poate aduce in acea stare: heavy metal, fireste.

Ia sa vedem, ce iese daca se imbina doua mari iubiri de-ale mele, povestile si heavy metal-ul? Pai…..cam asta:

Imi aminteste intai de liceu (dar destul de vag) si mai apoi si mai clar de cavalerii si magicienii si domnitele (goth Dani dear, fireste. Imbracate fie in culorile inchise obisnuite fie in roz daca sunt deprimate, stii tu 😛 ) ale povestilor care se intampla in capsorul meu.

Si daca asta nu va place mai am, insa tot de-acolo. Iata:

Si cred ca ar fi intelept sa ma opresc aici. Nu ca as insira aici toata discografia Manowar, ca mai ascult si de-altele din cand in cand. Insa ma gandesc ca ar fi frumos sa mai las si pe altii sa se desfasoare. Ia sa ma gandesc, pe unde am mai auzit eu de-a rock-ul? Da, stiu. La Cartim si la Cristi.

A vous , stimati domni, s’il vous plait! Ce rock-uri starnesc coyotii din dvs.?  🙂

Comments (5) »

„Getting away with it all”

…….vorba cantecului.

Cred ca una din cele mai crunte revelatii pe care le poate avea cineva este sa constate ca pentru unii sau altii nu este mai mult decat o categorie. Nu o persoana specifica, aparte, aducatoare de un anume fel de bucurie, ci doar un gen. Un tip de care cineva simte ca trebuie sa se apropie sau dimpotriva, sa fuga. Nu conteaza calitatile care te fac sa fii tu, unic, astea nu justifica pastrarea ta sau alungarea ta din peisaj. Ci doar categoria care esti. Depersonalizare.

Cand iti dai seama ca pentru anumite persoane din anturaj (sau pentru una singura, daca este una care conteaza este fix acelasi drac, daca nu cumva chiar unul si mai grav) nu reprezinti mai mult decat o situatie de care fuge sau este atras , un ceva generic…………e greu de crezut ca altceva te poate face sa te simti mai mic.

Si atunci te intrebi ce rost mai are. Tot, asa, generic vorbind.

Comments (1) »

Prietenul Ralucai are nevoie de ajutor

Gasiti aici detalii, daca doriti.

Comments (2) »

Fii atent, Bunicule!

Fii atent cat de fain se imbina muzica pe care o iubesti tu cu stilul pe care il iubesc eu:

Zi tu, mai Dane!

Comments (8) »

Special post for Cristi Suica

Daca acum citesti acest post inseamna ca (tu, Doamne! cata perspicacitate!) ai retinut cam cum il cheama pe blogul meu. Asa ca imi permit un sfat (ok, ok, numeste-l avertisment): sa nu dea naiba sa spui ca povestile mele si caii mei verzi de pe pereti sunt subiecte „pentru gagici”! Sa nu cumva! Daca faci aceasta imensa eroare va convoc pe tine si Ioana ta la noi si te oblig sa te uiti de 4 ori la rand la „Love Actually” , in timp ce eu si Ioana lacrimam ca fetele 🙂

Deal??

Leave a comment »

No comment

Pentru ca nu ar avea niciun rost sa comentez. Fiecare vede ce vrea si face ce analogii considera din randurile de mai jos. Nu pot decat sa spun „SPECTACULOS” si sa le savurez, zambind a mirare, ironie si neputiinta.  Va las pe voi sa comentati, daca vreti si va place 🙂

Urcară pe lângă un şir de hublouri, şi Harun lăsă să-i scape o

exclamaţie de uimire, deoarece prin ele se revărsa întuneric ― întuneric

strălucind în crepuscul la fel cum străluceşte lumina la ferestre seara.

Chupii inventaseră întunericul artificial, tot aşa cum alţii inventaseră

lumina artificială! Harun deduse că în interiorul Corăbiei întunecate

trebuiau să existe becuri electrice ―doar că în cazul ăsta ar fi trebuit să

se numească „becuri de întuneric” ― care produceau această stranie

întunecime pentru ca ochii pe invers ai Chupilor (care ar fi fost orbiţi de

lumină) să poată vedea bine (deşi el, Harun, nu era în stare să vadă

absolut nimic), „întuneric pe care îl poţi aprinde şi stinge”, se minună

Harun. „Ce idee, pe cuvânt.”

Cât despre Chupi, care toţi aparţineau Uniunii Buzelor Cusute şi erau

slujitorii cei mai devotaţi ai Şefului Cultului ― ei bine, Harun era încontinuu

uimit de cât de obişnuiţi erau şi cât de monotonă era munca ce le

fusese încredinţată. Erau acolo cu sutele, în mantiile şi cu glugile lor de

Buze Cusute, având grijă de bidoanele şi macaralele de pe punte,

făcându-şi treburile idioate, de rutină: controlând cadranele, strângând

şuruburile, dând drumul şi oprind apoi mecanismele de amestecare ale

bidoanelor, frecând punţile. NU putea fi ceva mai plictisitor; şi totuşi ―

Harun trebuia să-şi reamintească întruna ― ce urmăreau de fapt aceşti

ţipi agitaţi, costelivi, învăluiţi în mantii, ca nişte nevăstuici, smiorcăiţi ca

nişte popi, era nici mai mult nici mai puţin decât să distrugă însuşi

Oceanul cu Şuvoaie de Povesti!

― Ce ciudat, îi zise Harun lui Dakká; lucrurile cele mai rele cu putinţă

pot să arate atât de normal şi de, ei bine, atât de fad.

 

 

După care urmă o altă surpriză: Şeful Cultului începu să vorbească.

Khattam-Şud nu şuiera ca lingăii săi şi nici nu croncănea şi nu bolborosea

ca Mudra, Războinicul Nălucă, ci vorbea clar, cu 0 voce monotonă, lipsită

de orice inflexiuni, o voce pe care nimeni nu şi-ar fi reamintit-o vreodată

dacă nu ar fi aparţinut unui asemenea Personaj puternic şi

înspăimântător.

― Spioni, zise Khattam-Şud plictisit. Ce melodramă obositoare. Un

Duh al Apei din Gup City şi ceva mai neobişnuit: un tinerel de-acolo de

jos, dacă nu mă înşel.

― Deci aşa stau lucrurile cu aiurelile tale despre Tăcere, zise Dakká,

dând dovadă de mult curaj. Tipic de altfel, la ce altceva să te aştepţi, nici

nu puteai mai mult de-atâta: Marele Pontif face exact ceea ce le interzice

altora să facă. Adepţii lui îşi cos buzele, iar el vorbeşte şi vorbeşte, ca o

moară stricată.

 

― Acestea sunt Amestecătoarele de Otravă, spunea Khattam-Şud. E

nevoie să producem un număr mare de otrăvuri, pentru că fiecare

poveste din Ocean trebuie distrusă într-un alt fel. Pentru a distruge o

poveste veselă, trebuie să o faci tristă. Pentru a distruge o poveste plină

de acţiune, trebuie să o încetineşti tare de tot. Pentru a distruge o

povestire poliţistă, trebuie ca identitatea criminalului să fie clară de la

început până şi pentru cei mai prosti cititori. Pentru a distruge o poveste

de dragoste, trebuie să o transformi într-o poveste de ură. Pentru a

distruge o tragedie, trebuie să o faci să stârnească hohote de râs

imposibil de controlat.

― Pentru a distruge un Ocean de Povesti, murmură Dakká, Duhul

Apei, e nevoie de un Khattam-Şud.

― N-ai decât să spui ce vrei, îi zise Şeful Cultului. Cât mai poţi s-o

spui.

Şi merse mai departe cu înspăimîntătoarele lui explicaţii:

― Adevărul e că eu personal am descoperit că pentru fiecare poveste

există o antipoveste. Adică fiecare poveste ― şi ca urmare fiecare Şuvoi

de Povesti ― are o umbră, iar dacă torni această antipoveste în poveste,

cele două se anulează reciproc şi bingo! Gata cu povestea.

 

(din „Harun si marea de povesti”, Salman Rushdie)

 

 

 

 

 

Comments (2) »

La Multi Ani, Bibuta!

Acum fix 4 ani pe vremea asta eram la spital, asteptand-o pe Bianca. Tot familionul era in alerta, si asteptau dintr-un moment in altul sa auda marea veste. …….si au avut ceva de rabdat, intrucat fie-mea a avut alte planuri. S-a milostivit abia la 16.55, dar asta numai dupa ce am amenintat-o ca eu ma duc acasa, ca ma plictisesc ca naiba si nici nu mi-am luat de citit decat reviste pentru femei, care ma scot din sarite. Revistele. Asa ca s-a indurat si a zis „bine mai, hai, daca insisti atata…”

Ca atare azi, 22 decembrie, ii urez fetitei mele sanatate, fericire si cat mai multe luminite in ochisori. Ca de chestii mai serioase o urez in anii care urmeaza. 🙂

Comments (6) »